CĂPUÍ,căpuiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Înv. și reg.) A pune mâna pe cineva; a prinde, a încăpui. 2. Refl. A obține, a-și procura; a încăpui. – Din magh. kapni. (Sursa: DEX '98 )
CĂPUÍ,căpuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune mâna pe cineva; a prinde. 2. Refl. A obține, a-și procura. [Var.: încăpuí vb. IV] – Magh. kapni. (Sursa: DLRM )
CĂPUÍ vb. v. apuca, înhăța, înșfăca, lua, prinde. (Sursa: Sinonime )
căpuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpuiésc, imperf. 3 sg. căpuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. căpuiáscă (Sursa: Ortografic )
căpuĭésc v. tr. (ung. kapni, id. Cp. cu găbuĭesc). Rar.1) Găbuĭesc, prind, surprind, pun mîna pe: l-a căpuit și l-a dus la arest.2) (pin [!] confuziune). Căpătuĭesc. V. refl. Mă căpătuĭesc: se căpuise cu multe. – Și încăpuĭesc (Munt.). (Sursa: Scriban )
