BĂLĂLẮU adj. invar. (Reg.) Care se bălăbănește (1). ♦ (Substantivat, m.) Om moale, prost, neghiob. – Bălălăi + suf. -ău. (Sursa: DEX '98 )
BĂLĂLẮU adj. invar. (Reg.) Care se bălăbănește (1). – Din bălălăi + suf. -ău. (Sursa: DLRM )
bălălău adj. m. (Sursa: Ortografic )
bălălắŭ adv. (d. bălălăĭesc). Fam. Bălălăind, clătinîndu-te șovăind: îi atîrnă mînile bălălăŭ, umbla bălălăŭ. (Sursa: Scriban )
| bălălău substantiv masculin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | bălălău | bălălăul |
| plural | — | — |
| genitiv-dativ | singular | bălălău | bălălăului |
| plural | — | — |
| vocativ | singular | bălălăule |
| plural | — |
