BÚRNIȚĂ, burnițe, s. f. Ploaie măruntă și deasă, adesea însoțită de ceață; bură. – Din bură. (Sursa: DEX '98 )
BÚRNIȚĂ, burnițe, s. f. Bură. – Din bură. (Sursa: DLRM )
BÚRNIȚĂ s. (MET.) bură, burnițeală, țârcâială, țârâială, (reg.) buruială, roureală. (O ~ de toamnă.) (Sursa: Sinonime )
búrniță s. f., g.-d. art. búrniței; pl. búrnițe (Sursa: Ortografic )
búrniță f., pl. e (bg. burniĭ, sîrb. buran, furtunos. V. búră). Vest. Rar est. Bură saŭ ploaĭe liniștită: crengile grele de burniță (CL. 1924, 187). – Și la Sadov. (VR. 1911, 3, 341) = „burhaĭ”. (Sursa: Scriban )
BURNIȚÁ, pers. 3 burnițează, vb. I. Intranz. A bura1. – Din burniță. (Sursa: DEX '98 )
A BURNIȚÁ pers. 3 ~eáză intranz. A cădea burniță; a ploua mărunt și des; a bura; a cerne. /Din burniță (Sursa: NODEX )
BÚRNIȚĂ ~e f. Ploaie măruntă și deasă; ploaie ciobănească; bură. /Din bură (Sursa: NODEX )
BURNIȚÁ, pers. 3 burnițează, vb. I. Intranz. A bura1. – Din burniță. (Sursa: DLRM )
BURNIȚÁ vb. v. bura. (Sursa: Sinonime )
burnițá vb., ind. prez. 3 sg. burnițeáză (Sursa: Ortografic )
burnițeáză v. tr. (d. burniță). Vest. Burează. (Sursa: Scriban )
| burnița verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) burnița | burnițare | burnițat | burnițând | singular | plural |
| — | — |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | — | — | — | — | — |
| a II-a (tu) | — | — | — | — | — |
| a III-a (el, ea) | burnițează | (să) burnițeze | burnița | burniță | burnițase |
| plural | I (noi) | — | — | — | — | — |
| a II-a (voi) | — | — | — | — | — |
| a III-a (ei, ele) | — | — | — | — | — |
| burniță substantiv feminin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | burniță | burnița |
| plural | burnițe | burnițele |
| genitiv-dativ | singular | burnițe | burniței |
| plural | burnițe | burnițelor |
| vocativ | singular | burniță, burnițo |
| plural | burnițelor |
