BUNĂ-CUVIÍNȚĂ s. decență, jenă, maniere (pl.), pudoare, rușine, sfială, (rar) pudicitate, (latinism rar) pudiciție. (Lipsit de ~.) (Sursa: Sinonime )
Bună-cuviință ≠ obrăznicie (Sursa: Antonime )
búnă-cuviínță s. f. (sil. -vi-in-), art. buna-cuviínță, g.-d. art. búnei-cuviínțe (Sursa: Ortografic )
BUNĂ-CUVIÍNȚĂ s. f. Purtare cuviincioasă. V. politețe. [Gen.-dat.: bunei-cuviințe] – Din bună + cuviință. (Sursa: DLRM )
búnă-cuviínță (politețe) (-vi-in-) s. f., art. búna-cuviínță (dar: buna lui cuviință), g.-d. art. búnei-cuviínțe (Sursa: DOOM 2 )
bunăcuviínță, bună-cuviínță saŭ búnă cuviínță f. politeță: buna cuviință, regulele buneĭ cuviințe. (Sursa: Scriban )
