Dex bunăvoință, bunavointa, definiţie bunăvoință, dex.ro Mobile

A avea (pe cineva) la nazar = a acorda protecție, bunăvoință (cuiva), a avea (pe cineva) în grație
A intra în grațiile cuiva = a câștiga încrederea, bunăvoința cuiva
A lua (pe cineva) cu binele = a proceda cu blândețe, cu înțelegere, cu bunăvoință față de cineva supărat, irascibil sau îndârjit
A lua (pe cineva) cu măguleli sau a se lua pe lângă cineva cu binele = a măguli pe cineva (pentru a-i câștiga bunăvoința)
A nu avea (sau a nu afla) milă (undeva sau la cineva) = a nu găsi bunăvoință (undeva sau la cineva)
A se lua cu binele pe lângă cineva = a se purta frumos cu cineva, a-l linguși pentru a-i câștiga bunăvoința
A se învârti pe lângă cineva (sau în jurul, împrejurul cuiva) = a căuta să câștige simpatia, bunăvoința cuiva
A încălzi (sau a crește) șarpele la (sau în) sân = a arăta dragoste și bunăvoință unui om nerecunoscător
A(-i) intra cuiva (pe) sub piele = a câștiga bunăvoința cuiva prin fel de fel de mijloace
Cu amândouă mâinile = cu bunăvoință, foarte bucuros, din toată inima
Cu omenie = binevoitor, afabil, cu bunăvoință; (în mod) cinstit, corect
Voie vegheată = bunăvoință; protecție, favoare

BUNĂVOÍNȚĂ s. f. 1. Purtare sau atitudine binevoitoare față de cineva; îngăduință. 2. Tragere de inimă; râvnă, zel, sârg. [Gen.-dat.: bunăvoinței] – Bună + voință (după lat. benevolentia). (Sursa: DEX '98 )

BUNĂVOÍNȚĂ f. 1) Atitudine binevoitoare (față de cineva); dispoziție favorabilă; îngăduință. 2) rar Străduință deosebită; râvnă; zel. [G.-D. bunăvoinței] /bună + voință (Sursa: NODEX )

BUNĂVOÍNȚĂ s. f. 1. Purtare sau atitudine binevoitoare; îngăduință. 2. Tragere de inimă (pentru a face ceva); râvnă, zel, sârg. [Gen.-dat.: bunăvoinței] – Din bună + voință (după lat. benevolentia). (Sursa: DLRM )

bunăvoínță (atitudine binevoitoare) s. f., art. bunăvoínța, g.-d. art. bunăvoínței (Sursa: DOOM 2 )

BUNĂVOÍNȚĂ s. 1. afecțiune, c**********e, prietenie, (livr.) afabilitate, (fig.) căldură. (N-am simțit ~ lui obișnuită.) 2. amabilitate, atenție, prietenie, solicitudine. (Ne-a arătat multă ~.) 3. v. serviabilitate. 4. v. amabilitate. 5. îngăduință, înțelegere, mărinimie, milă, (înv. și pop.) milostenie, (înv.) priință, (turcism înv.) musaadea. (Cu ~ lui.) 6. râvnă, silință, sârg, zel, (înv.) proeresis. (Arăta destulă ~, dar nu putea realiza mai nimic.) (Sursa: Sinonime )

bunăvoínță s. f., art. bunăvoínța, g.-d. art. bunăvoínței (Sursa: Ortografic )

bunăvoínță, bună-voínță saŭ búnă voínță f. Dispozițiune favorabilă față de cineva saŭ de ceva: grație bunăvoințeĭ luĭ saŭ buneĭ luĭ voințe. (Sursa: Scriban )