BRAVÚRĂ, (2) bravuri, s. f. 1. Vitejie, curaj, îndrăzneală, bărbăție. 2. Faptă vitejească, curajoasă; eroism. – Din fr. bravoure. (Sursa: DEX '98 )
BRAVÚRĂ s.f. 1. Vitejie, bărbăție, curaj. 2. Faptă curajoasă. [< fr. bravoure, it. bravura]. (Sursa: DN )
BRAVÚRĂ s. f. vitejie, bărbăție, curaj. ◊ faptă curajoasă. (< fr. bravoure, it. bravura) (Sursa: MDN )
BRAVÚRĂ, (2) bravuri, s. f. 1. Vitejie, curaj, îndrăzneală. 2. Faptă vitejească, curajoasă. – Fr. bravoure. (Sursa: DLRM )
BRAVÚRĂ s. 1. v. vitejie. 2. v. curaj. (Sursa: Sinonime )
bravúră s. f., g.-d. art. bravúrii; (fapte vitejești) pl. bravúri (Sursa: Ortografic )
bravúră f., pl. ĭ (fr. bravoure, d. it. bravura). Barb. Vitejie. (Sursa: Scriban )
BRAVÚRĂ ~i f. 1) Caracter brav; vitejie. 2) Faptă de om brav; manifestare de curaj. /<fr. bravure (Sursa: NODEX )
| bravură substantiv feminin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | bravură | bravura |
| plural | bravuri | bravurile |
| genitiv-dativ | singular | bravuri | bravurii |
| plural | bravuri | bravurilor |
| vocativ | singular | bravură, bravuro |
| plural | bravurilor |
