BRÂU, (I) brâie, (II) brâuri s. n. I. 1. Cingătoare lată de lână, de piele, de mătase etc. pe care o poartă țăranii. ♦ Fâșie de țesătură (de lână), de blană etc. pe care o poartă în jurul mijlocului (sub îmbrăcăminte) unii oameni suferinzi. ♦ Cingătoare lată pe care o poartă preoții ca semn al unui grad ierarhic sau în timpul slujbei. 2. Parte a corpului omenesc pe care o încinge brâul (II); mijloc. 3. Ornament care înconjură ușile, ferestrele, fațadele etc. unei case. 4. Șir, lanț (muntos, deluros etc.). II. (Cor.) Brâuleț (2). [Var.: (pop.) brână s. f.] – Cf. alb. bres, brezi. (Sursa: DEX '98 )
BRÂU2 ~rin. mai ales art. 1) Dans popular executat în cerc de către dansatori, care se prind unul de brâul altuia. 2) Melodie după care se execută acest dans. [Monosilabic] /Cuv. autoht. (Sursa: NODEX )
brâu (dans) s. n., art. brâul; pl. brâuri (Sursa: Ortografic )
Declinări/Conjugări
brâu (cingătoare; pl. brâne) substantiv neutru
nearticulat
articulat
nominativ-acuzativ
singular
brâu
brâul
plural
brâne
brânele
genitiv-dativ
singular
brâu
brâului
plural
brâne
brânelor
vocativ
singular
brâule
plural
brânelor
brâu (dans) substantiv neutru
nearticulat
articulat
nominativ-acuzativ
singular
brâu
brâul
plural
brâuri
brâurile
genitiv-dativ
singular
brâu
brâului
plural
brâuri
brâurilor
vocativ
singular
brâule
plural
brâurilor
brâu (cingătoare; pl. brâie) substantiv neutru
nearticulat
articulat
nominativ-acuzativ
singular
brâu
brâul
plural
brâie
brâiele
genitiv-dativ
singular
brâu
brâului
plural
brâie
brâielor
vocativ
singular
brâule
plural
brâielor
brâu
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
