brăcíre,brăcíri, s.f. (reg.) cingătoare, brâu îngust. (Sursa: DAR )
brăcíre (brăcíri), s. f. – Cordon, șiret. – Var. brăci(l)e, brăcele, brăciră, brăcină. Lat. bracῑle (Pușcariu, Conv. lit., XXXVIII, 701; Pușcariu 215; REW 1258; Candrea-Dens., 174; DAR). – Der. brăcinar, s. n. (betelie; curea, cingătoare; bretea); brăcinăriță, s. f. (betelie); desbrăcina, vb. (a descinge). Din rom. provine fără îndoială sb. bračunar „vergea de măsurat”. Cf. îmbrăca. (Sursa: DER )
brăcírĭ f. pl. (lat. pop. bracile. V. îmbrac). Vest. Bete, cingătoare lungă și îngustă (uneorĭ cu mărgele și fluturĭ). – Și brecirĭ. Pe alocurea și brăcină, f., pl. ĭ;brăcilă, f, pl. e:se înfierbîntase de brăcila eĭ, ĭar acuma încăpuse la robie (Sov. 211); brăcéle, f. pl.; brăciér, n., pl. e și brăcíe, f. (Sursa: Scriban )
