A bea la botul calului = a bea încă un pahar, în picioare, la plecare; a bea ceva la repezeală
A boteza laptele (sau vinul, rachiul etc.) = a adăuga apă în lapte (sau în vin etc.)
A da (cuiva) peste bot = a dojeni pe cineva, a-l pune la respect
A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tăcere, a fi pus (sau a pune) la punct
A pupa în bot (pe cineva) = a linguși, a adula (pe cineva)
A se pupa (în bot) cu cineva = a se înțelege bine cu cineva, a se afla în relații de intimitate cu cineva
A se pupa bot în bot cu cineva = a trăi în mare prietenie cu cineva
A se întâlni (cu cineva) bot în bot = a se întâlni (cu cineva) pe neașteptate, față în față
A se șterge (sau a se linge) pe bot (de sau, , despre ceva) = a fi nevoit să renunțe (la ceva)
A-i lua (sau a tăia, a curma) (cuiva) piuitul = a) a reduce (pe cineva) la tăcere, a lăsa (pe cineva) perplex, a pune cu botul pe labe; b) (rar) a ucide pe cineva
A-și băga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca în toate, și unde trebuie, și unde nu trebuie
BOT,boturi, s. n. 1. Partea anterioară a capului unor mamifere, cuprinzând gura (și nasul). ◊ Expr. A bea la botul calului = a bea încă un pahar, în picioare, la plecare; a bea ceva la repezeală. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tăcere, a fi pus (sau a pune) la punct. A se șterge (sau a se linge) pe bot (de sau, reg., despre ceva) = a fi nevoit să renunțe (la ceva). A se întâlni (cu cineva) bot în bot = a se întâlni (cu cineva) pe neașteptate, față în față. (Fam.) A-și băga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca în toate, și unde trebuie, și unde nu trebuie. (Fam.) A se pupa bot în bot cu cineva = a trăi în mare prietenie cu cineva. A da (cuiva) peste bot = a dojeni pe cineva, a-l pune la respect. A face bot = a se supăra, a se bosumfla. 2. Fig. Partea ascuțită sau lunguiață a unui obiect; vârf; partea din față a unui vehicul cu tracțiune mecanică. Botul cizmei. Botul automobilului. Botul locomotivei. – Et. nec. (Sursa: DEX '98 )
BOT,boturi, s. n. 1. Partea anterioară a capului unor mamifere, cuprinzând gura și nasul. ◊ Expr. A bea la botul calului = a bea încă un pahar, în picioare, la plecare; a bea ceva la repezeală. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tăcere, a fi pus (sau a pune) la punct. A se șterge (sau a se linge) pe bot (de sau, reg., despre ceva) = a fi nevoit să renunțe (la ceva). A se întâlni (cu cineva) bot în bot = a se întâlni (cu cineva) pe neașteptate, față în față. A se pupa bot în bot cu cineva = a trăi în mare prietenie cu cineva. A-și băga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca în toate, și unde trebuie și unde nu trebuie. A da (cuiva) peste bot = a dojeni aspru pe cineva, a-l pune la respect. A face bot = a se supăra, a se bosumfla. 2. Fig. Partea ascuțită sau lunguiață a unui obiect; capăt, vârf. Botul cizmei. (Sursa: DLRM )
BOT s. 1. gură, (reg.) mordă, (Ban. și Transilv.) flit. (Câinele apucă hrana cu ~ul.)2. v. rât. 3. v. vârf. 4. v. proră. 5. pisc, (reg.) botniță, bour. (~ de la luntre.) (Sursa: Sinonime )
BOT s. v. cruce, gură, măsea. (Sursa: Sinonime )
bot (bóturi), s. n. 1. Umflătură, cucui; obiect rotund în general, sau extremitate rotunjită. 2. Bot (de animal). 3. Cocoașă. < Lat. botum, atestat de Du Cange, care îl definește „lignum quodvis fractum, vel usu detritum”, pentru al cărui sens cf. bont. Un lat. *botium sau *bottium este de asemenea sugerat de it. bozza „umflătură, cocoașă”, fr. bosse „cocoașă”, sp. bozo, bozal (Schuchardt, ZRPh., IV, 104; REW 1239a; DAR). Ar fi posibil și să se plece de la o rădăcină expresivă (cf. Pușcariu, Dacor., VII, 475), căci aceeași consonanță trezește aceeași idee în sp. (Corominas, III, 393) și în sl. (Berneker 77). În general, bot este folosit cu sensul 2; primul sens se mai păstrează în anumite expresii (botul dealului; botul cismei), iar sensul 3 în Trans. de Nord (ALR, I, 41). – Interpretarea expresivă este aceea care trebuie să fi dat naștere var. boț, s. n. (bot, obiect rotund în general; cocoloș; gălușcă, chiftea; tumoare, umflătură, bolfă; guvid, Cottus gubio) și bont, adj. (fără vîrf, tocit, neascuțit). Această identitate, care ne pare evidentă, nu a fost în general admisă. Cihac, II, 485, propune pentru boț, mag. bocs „chiftea”, sau bg. buca „cocoloș, cocoașă”; și (I, 27) pentru bot un lat. *botum, de la botulus, care a fost acceptat de Philippide, Principii, 47; Șeineanu, Semasiol., 103; și Candrea, Eléments, 1; pe care Pușcariu 211 l-a considerat ca „foarte puțin probabil” și REW 1241 ca „prea îndepărtat din punct de vedere semantic”. Tot Cihac, II, 484, vede în bont un der. de la mag. buta, ipoteză reluată de DAR. Pentru bot, DAR sugerează doar o legătură, de altfel imposibilă, cu fr. bout, și alta cu it., sp. boto, care probabil trebuie să se reducă la o comunitate de origini expresive (cf. Corominas, I, 503); și pentru boț, admite necesitatea unui lat. *bottium. Pascu, Lat., 256, propune lat. mutum, din gr.; și Lahovary 320 se referă la cunoscutul fond anterior fazei indo-europene. – Der. bontorog, adj. (tocit); butac, adj. (rotofei; tocit, bont; stupid, prost); boțos, adj. (cu bulb); boțuț, s. m. (varietate de ciuperci); botișor, s. n. (dim. de la bot); botos, adj. (ursuz, bosumflat; obraznic); boți, vb. (a rotunji, a da formă rotundă; a strivi, a mototoli); îmboți, vb. (a încreți, a mototoli); boțitură, s. f. (cocoloș); Boțolan, s. m. (nume de bou); botniță, s. f. (apărătoare care se leagă la botul unor animale); botgros, s. m. (pasăre, Cocothraustes vulgaris); botroș, s. m. (pasăre cîntătoare, Pyrrhula europaea); buznat (var. boznat), adj. (umflat; supărat, bosumflat); al cărui sens primar pare să fi fost „plin la față, bucălat” și care, der. de la bot (pentru fonetismul lui, cf. și bosumflat), ajunge să se confunde cu buză și, prin intermediul der. destul de rari buzna, îmbuzna, vb. (a se bosumfla), cu îmbufna. Cf. și butuc, buză. [1053] (Sursa: DER )
bot (bóturi), s. n. – 1. Umflătură, cucui; obiect rotund în general, sau extremitate rotunjită. – 2. Bot (de animal). – 3. Cocoașă. Lat. botum, atestat de Du Cange, care îl definește „lignum quodvis fractum, vel usu detritum”, pentru al cărui sens cf. bont. Un lat. *botium sau *bottium este de asemenea sugerat de it. bozza „umflătură, cocoașă”, fr. bosse „cocoașă”, sp. bozo, bozal (Schuchardt, ZRPh., IV, 104; REW 1239a; DAR). Ar fi posibil și să se plece de la o rădăcină expresivă (cf. Pușcariu, Dacor., VII, 475), căci aceeași consonanță trezește aceeași idee în sp. (Corominas, III, 393) și în sl. (Berneker 77). În general, bot este folosit cu sensul 2; primul sens se mai păstrează în anumite expresii (botul dealului; botul cismei), iar sensul 3 în Trans. de Nord (ALR, I, 41). Interpretarea expresivă este cea care trebuie să fi dat naștere var. boț, s. n. (bot, obiect rotund în general; cocoloș; gălușcă; chiftea; tumoare, umflătură, bolfă; guvid, Cottus gubio) și bont, adj. (fără vîrf, tocit, neascuțit). Această identitate, care ne pare evidentă, nu a fost în general admisă. Cihac, II, 485, propune pentru boț, mag. bocs „chiftea”, sau bg. buca „cocoloș; cocoașă”; și (I, 27) pentru bot un lat. *botum, de la botulus, care a fost acceptat de Philippide, Principii, 47; Șeineanu, Semasiol., 103; și Candrea, Éléments, 1; pe care Pușcariu 211 l-a considerat că „foarte puțin probabil”, și REW 1241 ca „prea îndepărtat din punct de vedere semantic”. Tot Cihac, II, 484, vede în „bont” un der. de la mag. buta, ipoteză reluată de DAR. Pentru bot, DAR sugerează doar o legătură, de altfel imposibilă, cu fr. bout, și alta cu it., sp. boto, care probabil trebuie să se reducă la o comunitate de origini expresive (cf. Corominas, I, 503); și pentru boț, admite necesitatea unui lat. *bottium. Pascu, Lat., 256, propune lat. mutum, din gr.; și Lahovary 320 se referă la cunoscutul fond anterior fazei indo-europene. Der. bontorog, adj. (tocit); butac, adj. (rotofei; tocit, bont; stupid, prost); boțos, adj. (cu bulb); boțuț, s. m. (varietate de ciuperci); botișor, s. m. (dim. de la bot); botos, adj. (ursuz, bosumflat; obraznic); boți, vb. (a rotunji, a da o formă rotundă; a strivi, a mototoli); îmboți, vb. (a încreți, a mototoli); boțitură, s. f. (cocoloș); Boțolan, s. m. (nume de bou); botniță, s. f. (apărătoare care se leagă la botul unor animale); îmbotnița, vb. (a pune botniță); botgros, s. m. (pasăre, Cocothraustes vulgaris); botroș, s. m. (pasăre cîntătoare, Pyrrhula europaea); buznat (var. boznat), adj. (umflat; supărat, bosumflat); al cărui sens primar pare a fi fost „plin la față, bucălat”, și care, der. de la bot (pentru fonetismul lui, cf. și bosumflat), ajunge să se confunde cu buză și, prin intermediul der. destul de rari buzna, îmbuzna, vb. (a se bosumfla), cu îmbufna. Cf. și butuc, buză. (Sursa: DER )
bot s. n., pl. bóturi (Sursa: Ortografic )
bot n., pl. urĭ (cp. cu fr. bout, capăt). Gura animalelor și (fam.) a omuluĭ împreună cu buzele: vulpea are botu acuțit, știuca are botu lat, mierla are botu galben.Fam. Sărutare: dă-mĭ un bot, că nu maĭ pot! Vîrf orizontal: botu corăbiiĭ (prova), al gheteĭ.A da (a cădea, a veni) în bot (de osteneală saŭ alunecînd, ca o vită), a cădea în brînci (V. berbeleacu). A te șterge pe bot, a-țĭ pune pofta’n cuĭ, a-țĭ mărgini pofta. La botu caluluĭ, în grabă, fără să lașĭ calu de bot (de frîŭ): a bea un pahar la la botu caluluĭ. Cu botu pe labe, liniștit, ca cînele după ce l-aĭ bătut. A avea puf (pufușor) pe bot (botișor), a fi vinovat, a fi furat, ca vulpea din fabulă după ce mîncase găina și-ĭ rămăsese pe bot niște puf care trăda ce făcuse. V. tic 1. (Sursa: Scriban )
BOȚ1,boțuri, s. n. Cocoloș. – Et. nec. (Sursa: DEX '98 )
BOȚ2,boțuri, s. n. Bucată de parâmă sau de lanț care servește la manevrarea lanțurilor unei ancore. – Din rus. boț. (Sursa: DEX '98 )
BOT ~urin. 1) Partea anterioară a capului unor mamifere, cuprinzând gura și nasul. ◊ A bea la ~ul calului a bea ultimul pahar, în picioare, înainte de plecare. 2) depr. Cavitate a capului omului în care se află limba și dinții și care servește ca organ al alimentației și al vorbirii; gură. ◊ A pune (pe cineva) cu ~ul pe labe a pune (pe cineva) la punct; a obliga la tăcere (pe cineva). A se șterge pe ~ de ceva a fi nevoit să renunțe la ceva de mult râvnit. A se întâlni (cu cineva) ~ în ~ a se întâlni (cu cineva) pe neașteptate, față în față. A se pupa în ~ cu cineva a fi în mare prietenie cu cineva. A face ~ a se bosumfla. 3) Partea din față (ascuțită) a unui obiect. ~ul automobilului. ~ul pantofului. /Orig. nec. (Sursa: NODEX )
BOȚ ~urin. 1) Bucată sferică de dimensiuni reduse dintr-o materie; cocoloș. ~ de mămăligă. ◊ A face ~ a) a da formă rotundă unui lucru; b) a face să-și piardă integritatea; a mototoli. 2) Bulgăre de făină sau de mălai, rămas nefiert într-o mâncare; cocoloș; bulz; bol. /Orig. nec. (Sursa: NODEX )
BOȚ1,boțuri, s. n. Bucată mică, rotundă, dintr-o materie; cocoloș. (Sursa: DLRM )
BOȚ2,boțuri, s. n. Bucată de parâmă sau de lanț care servește la manevrarea lanțurilor unei ancore. (Sursa: DLRM )
BOȚ s. v. bulz. (Sursa: Sinonime )
BOȚ s. v. măsea. (Sursa: Sinonime )
boț (cocoloș, bucată de parâmă) s. n., pl. bóțuri (Sursa: Ortografic )
boț n., pl. urĭ și (vechĭ, rar azĭ) m. (cp. cu moț maĭ degrabă decît cu it. bosso, bolovan răŭ cĭoplit, bozza, unflătură; pv. bossa, fr. bosse). Est. Grămadă de pastă: un boț de aluat, de brînză, de unt, de mămăligă (care poate fi și umplut cu brînză, bulz). Mototol, ghĭomotoc. Fam. Un boț cu ochĭ, un copilaș. Vest. Chilimoț. V. bulgăre. (Sursa: Scriban )
