BONTÍ,bontesc, vb. IV. Tranz. A teși muchia unui obiect, dându-i o formă cilindrică. – Din bont. (Sursa: DEX '98 )
bontí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bontésc, imperf. 3 sg. bonteá; conj. prez. 3 sg. și pl. bonteáscă (Sursa: Ortografic )
BONT, BOÁNTĂ,bonți, boante, adj. Fără vârf, cu vârful retezat, tocit, rupt. ♦ (Despre degete, mâini, picioare etc.) Scurt și gros. – Et. nec. (Sursa: DEX '98 )
BONT boántă (bonți, boánte) 1) Care are vârful rotunjit sau retezat; cu vârful tocit. 2) (despre degete, mâini, picioare) Care este scurt și gros. /Orig. nec. (Sursa: NODEX )
BONT, BOÁNTĂ,bonți, boante, adj. Fără vârf; ciuntit, retezat. ♦ (Despre degete, mâini, picioare etc.) Scurt și gros. (Sursa: DLRM )
Bont ≠ ascuțit (Sursa: Antonime )
bont adj. m., pl. bonți; f. sg. boántă, pl. boánte (Sursa: Ortografic )
1) bont V. bunt. (Sursa: Scriban )
2) bont, boántă adj. (var. din cĭont orĭ poate înrudit cu germ. butt, ol. but, de unde și fr. bot, bont, tocit. Cp. cu but 1). Vest. Cĭunt: mînĭ boante. Fără vîrf, tocit: săgeată boantă. S.n., pl. e. Mînă boantă orĭ picĭor bont. (Sursa: Scriban )
