BONOMÍE s. f. (Livr.) Însușire, caracter de bonom. – Din fr. bonhomie. (Sursa: DEX '98 )
BONOMÍE f. livr. Caracter bonom. /<fr. bonhomme (Sursa: NODEX )
BONOMÍE s.f. (Franțuzism) Atitudine, caracter de bonom. [Gen. -iei. / < fr. bonhomie]. (Sursa: DN )
BONOMÍE s. f. atitudine, caracter de bonom. (< fr. bonhomie) (Sursa: MDN )
BONOMÍE s. f. (Franțuzism) Însușire de bonom; caracter bonomului. – Fr. bonhomie. (Sursa: DLRM )
bonomíe s. f., art. bonomía, g.-d. bonomíi, art. bonomíei (Sursa: Ortografic )
| bonomie substantiv feminin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | bonomie | bonomia |
| plural | — | — |
| genitiv-dativ | singular | bonomii | bonomiei |
| plural | — | — |
| vocativ | singular | bonomie, bonomio |
| plural | — |
