BLESTEMÁT, -Ă,blestemați, -te, adj. 1. Lovit, ajuns de blestem. ♦ Rău, neprielnic, dușmănos. 2. (Adesea substantivat) Cu purtări rele; depravat, rău, ticălos. – V. blestema. (Sursa: DEX '98 )
BLESTEMÁT, -Ă,blestemați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Cu purtări rele; rău, ticălos. ♦ Neprielnic. Vreme blestemată.2. (În superstiții) Care este obiectul unui blestem; afurisit. – V. blestema. (Sursa: DLRM )
BLESTEMÁT adj., s. 1. adj. v. excomunicat. 2. adj., s. v. afurisit. (Sursa: Sinonime )
blestemát adj. m., pl. blestemáți; f. sg. blestemátă, pl. blestemáte (Sursa: Ortografic )
BLESTEMÁ,bléstem, vb. I. Tranz. A invoca urgia divinității împotriva cuiva. ♦ Intranz. A înjura, a ocărî, a huli.[Prez. ind. acc. și: blestém] – Lat. pop. blastimare (= blasphemare). (Sursa: DEX '98 )
A BLESTEMÁ bléstem 1. tranz. A supune unui blestem; a condamna la nenorocire. 2. intranz. A rosti blesteme la adresa cuiva. /<lat. blastemare (Sursa: NODEX )
BLESTEMÁT ~tă (~ți, ~te) 1) (în superstiții) Care a fost ajuns de un blestem; lovit de blestem. 3) și substantival fam. (despre persoane) Care comite fapte nedemne; ticălos; mârșav; netrebnic; infam; josnic; abject. /v. a blestema (Sursa: NODEX )
BLESTEMÁ,bléstem, vb. I. Tranz. A exprima un blestem împotriva cuiva. ♦ Intranz. A înjura, a ocărî; a huli. ♦ A cârti, a se revolta împotriva vieții, a soartei etc. [Prez. ind. acc. și: blestém] – Lat. *blastemare(< blasphemare). (Sursa: DLRM )
BLESTEMÁ vb. v. excomunica. (Sursa: Sinonime )
A blestema ≠ a binecuvânta (Sursa: Antonime )
blestemá (-m, -át), vb. – 1. A huli, a ocărî. – 2. (Refl.) A face jurămînt, a se jura. – 3. A vorbi de rău, a ponegri, a defăima. – Var. blăstăma, blăstema. Mr. blastim, megl. bl’astim. Lat. *blastēmāre, der. de la blasphemāre (Pușcariu 205; Meyer, Alb. St., IV, 27; REW 1155; Candrea-Dens., 162; DAR); cf. sp. lastimar, care atestă existența formei lat. vulg., cu t în loc de f; v. și it. biasimare, fr. blâmer. Der. blestem, s. n. (blestemare, afurisire), care pare a fi un der. postverbal, dar pe care Pascu, I, 52, îl consideră un der. de la lat. *blastemium (în loc de blasphemium); blestemat, adj. (ticălos, afurisit; bandit; potlogar); blestemățesc, adj. (infam); blestemățește, adv. (înv., în chip mizerabil); blestemăți, vb. (a ajunge rău); blestemăție, s. f. (acțiune reprobabilă, în general). (Sursa: DER )
blestemá vb., ind. prez. 1 bléstem/blestém, 3 sg. și pl. bléstemă/blestémă (Sursa: Ortografic )
blăstămát (est) și blestemát (vest), -ă adj. (d. a blăstăma). Nelegĭuit, criminal: fugĭ, blăstămatule! Răŭ, vătămător: rachiu e o băutură blăstămată, un vînt blăstămat bătea pe mare. – Vechĭ blăstemat. (Sursa: Scriban )
blestem- V. blăstăm-. (Sursa: Scriban )
BLESTEMÁT, -Ă (‹ blestema) adj., s. m. și s. f. 1. (Persoană) care formează obiectul unui blestem. ♦ Pictori blestemați = nume dat artiștilor postimpresioniști de la sfîrșitul sec. 19 și începutul sec. 20, considerați atît din punct de vedere al operei cît și al nonconformismului social un pericol pentru societatea vremii. 2. (Om) ticălos, rău, nemernic (în comportări). ♦ Adj. Nefavorabil, neprielnic. (Sursa: DE )
