BLAMÁ,blamez, vb. I. Tranz. A exprima public dezaprobarea față de o atitudine, un act, un gest etc. considerate reprobabile. ♦ A vorbi de rău, a defăima. – Din fr. blâmer. (Sursa: DEX '98 )
BLAMÁvb. I. tr. A condamna; a defăima; a dezaproba, a reproba (public) o persoană, un fapt etc. [P.i. -mez. / < fr. blâmer]. (Sursa: DN )
BLAMÁvb. tr. a condamna, a dezaproba, a reproba (public). (< fr. blâmer) (Sursa: MDN )
BLAMÁ,blamez, vb. I. Tranz. A dezaproba (în public); a condamna, a reproba. – Fr. blâmer. (Sursa: DLRM )
BLAMÁ vb. 1. v. dezaproba. 2. v. calomnia. (Sursa: Sinonime )
blamá vb., ind. prez. 1 sg. blaméz, 3 sg. și pl. blameáză (Sursa: Ortografic )
A BLAMÁ ~éztranz. 1) A supune unui blam; a condamna în mod public; a stigmatiza; a înfiera; a osândi. 2) A vorbi de rău; a calomnia, a cleveti; a huli; a ponosi; a detracta; a defăima. /<fr. blâmer (Sursa: NODEX )
A blama ≠ a lăuda (Sursa: Antonime )
blaméz v. tr. (fr. blâmer, vfr. blasmer, d. lat. blasphemare, a blasfema). Reprob, dezavuez. – Fars a se blama, „a se compromite” (cum zic Româniĭ germanizațĭ, după germ. sich blamieren). (Sursa: Scriban )
blăm, blămáți V. umblu. (Sursa: Scriban )
Declinări/Conjugări
blama verb tranzitiv
infinitiv
infinitiv lung
participiu
gerunziu
imperativ pers. a II-a
(a) blama
blamare
blamat
blamând
singular
plural
blamează
blamați
numărul
persoana
prezent
conjunctiv prezent
imperfect
perfect simplu
mai mult ca perfect
singular
I (eu)
blamez
(să) blamez
blamam
blamai
blamasem
a II-a (tu)
blamezi
(să) blamezi
blamai
blamași
blamaseși
a III-a (el, ea)
blamează
(să) blameze
blama
blamă
blamase
plural
I (noi)
blamăm
(să) blamăm
blamam
blamarăm
blamaserăm, blamasem*
a II-a (voi)
blamați
(să) blamați
blamați
blamarăți
blamaserăți, blamaseți*
a III-a (ei, ele)
blamează
(să) blameze
blamau
blamară
blamaseră
* Formă nerecomandată
blăma
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
