BINEVOITÓR, -OÁRE, binevoitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care are bunăvoință; amiabil. ♦ P. ext. Amabil, prietenos. [Pr.: -vo-i-] – Binevoi + suf. -tor. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

BINEVOITÓR, -OÁRE, binevoitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care are bunăvoință față de cineva. – Din binevoi + suf. -tor. (Sursa: DLRM ) Copy to clipboard

BINEVOITÓR adj., adv. 1. adj. afectuos, amabil, c*****l, prietenesc, prietenos, (livr.) afabil, (fig.) cald, călduros. (O primire ~oare.) 2. adv. c*****l, prietenește, prietenos. (I-a vorbit ~.) 3. adj. v. serviabil. 4. adj. compătimitor, îngăduitor, înțelegător, mărinimos, milos, milostiv, (înv.) milosârd, priincios, priitor. (A fost ~ cu nevoile lor.) (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

Binevoitor ≠ răuvoitor, malițios (Sursa: Antonime ) Copy to clipboard

binevoitór adj., s. m. → voitor (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

binevoitór, -oáre adj. Care-ți vrea bine, voitor de bine, care arată bunăvoință. Concurs binevoitor, gratuit. – Adv. Cu bunăvoință. – Și bine-voitor. (Sursa: Scriban ) Copy to clipboard

BINEVOITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival (despre persoane și despre manifestările lor) Care vădește bunăvoință (față de cineva sau de ceva); predispus să înțeleagă situația grea în care se află cineva; înțelegător; amabil. Atitudine ~oare. [Sil. -vo-i-] /a binevoi + suf. ~tor (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard