BINECUVÂNTÁRE,binecuvântări, s. f. Acțiunea, formula sau gestul de a binecuvânta; benedicțiune, blagoslovire, blagoslovenie. ◊ Expr. A (sau a-și) da binecuvântarea = a fi de acord (cu ceva); a aproba. – V. binecuvânta. (Sursa: DEX '98 )
BINECUVÂNTÁRE,binecuvântări, s. f. Acțiunea de a binecuvânta; formula rostită sau gestul făcut de preot când binecuvântează. ◊ Expr. A (sau a-și) da binecuvântarea = a fi de acord (cu ceva); a aproba. (Sursa: DLRM )
BINECUVÂNTÁRE s. 1.(BIS.) blagoslovire, (livr.) benedicțiune, (pop.) blagoslovenie, (înv.) urăciune. 2. v. preamărire. (Sursa: Sinonime )
binecuvântáre s. f. → cuvântare (Sursa: Ortografic )
binecuvîntáre f. Acțiunea de a binecuvînta, benedicțiune. (Sursa: Scriban )
