BIFURCÁȚIE, bifurcații, s. f. Bifurcare. – Din fr. bifurcation. (Sursa: DEX '98 )
BIFURCÁȚIE s.f. Bifurcare; loc unde se bifurcă un drum; răscruce. [Gen. -iei. / cf. fr. bifurcation, it. biforcazione, lat. bifurcatio]. (Sursa: DN )
BIFURCÁȚIE s. f. bifurcare; loc unde se bifurcă un drum, un râu etc. (< fr. bifurcation) (Sursa: MDN )
BIFURCÁȚIE, bifurcații, s. f. Bifurcare; (concr.) locul unde se bifurcă ceva. – Fr. bifurcation. (Sursa: DLRM )
BIFURCÁȚIE s. bifurcare, (pop.) înfurcitură. (~ unui drum.) (Sursa: Sinonime )
bifurcáție s. f. (sil. -ți-e), art. Bifurcáția (sil. -ți-a), g.-d. art. bifurcáției; pl. bifurcáții, art. bifurcáțiile (sil. -ți-i-) (Sursa: Ortografic )
| bifurcație substantiv feminin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | bifurcație | bifurcația |
| plural | bifurcații | bifurcațiile |
| genitiv-dativ | singular | bifurcații | bifurcației |
| plural | bifurcații | bifurcațiilor |
| vocativ | singular | bifurcație, bifurcațio |
| plural | bifurcațiilor |
