BIFURCÁ, pers. 3 bifúrcă, vb. I. Refl. A se despărți în două ramuri, în două direcții, în două sensuri. – Din fr. bifurquer. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

BIFURCÁ vb. I. refl. A se împărți în două (ca coarnele unei furci). [P.i. bifúrc. / < fr. bifurquer, cf. it. biforcare]. (Sursa: DN ) Copy to clipboard

BIFURCÁ vb. refl. a se despărți în două ramuri, direcții. (< fr. bifurquer) (Sursa: MDN ) Copy to clipboard

BIFURCÁ, pers. 3 bifúrcă, vb. I. Refl. A se despărți în două ramuri. – Fr. bifurquer. (Sursa: DLRM ) Copy to clipboard

bifurcá (a se ~) vb., ind. prez. 3 se bifúrcă (Sursa: DOOM 2 ) Copy to clipboard

BIFURCÁ vb. 1. (reg.) a se crăcăna. (Ramuri care se ~.) 2. (pop.) a se încrăci, a se înfurci. (Drumuri care se ~.) (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

bifurcá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. bifúrcă (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

A SE BIFURCÁ pers. 3 se bifúrcă intranz. (despre drumuri, cursuri de apă etc.) A se divide în două (în formă de furcă). /<fr. bifurquer (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard

bifúrc și a -á v. tr. (bi- și furcă; fr. bifurquer v. intr.). Ramific în doŭă: drumu se bifurcă. Fig. Învățămîntu se bifurcă, se desparte în doŭă. (Sursa: Scriban ) Copy to clipboard