A (mai) prinde (de) inimă = a scăpa de senzația de slăbiciune după ce a mâncat, a se (mai) întrema, a (mai) căpata putere
A aduce (pe cineva) în pleasnă de bici = a aduce (pe cineva) cu mare grabă, în cel mai scurt timp
A căra cuiva (la) pumni (sau palme, gârbace etc.) = a da cuiva multe lovituri cu pumnul (sau cu palma, cu biciul etc.), a bate zdravăn pe cineva
A i se tăia (sau a i se înmuia) cuiva (mâinile și) picioarele = a avea o senzație de slăbiciune fizică; a nu se putea stăpâni (de emoție, de durere etc.)
A ști patarama cuiva = a cunoaște slăbiciunile sau defectele cuiva, a ști cât prețuiește cineva
Cât ai plesni din bici (sau din palme) = foarte repede, într-o clipă, pe dată, imediat 5) A izbi, a lovi, a bate
BÍCI,bice, s. n. (Adesea fig.) Obiect alcătuit dintr-o curea sau o împletitură de curele, mai rar de cânepă, legată de un băț, cu care se lovesc sau se îndeamnă animalele să meargă. ♦ Lovitură dată cu obiectul descris mai sus. [Var.: (reg.) zbici s. n.] – Din sl. biči. (Sursa: DEX '98 )
BÍCI,bice, s. n. (Adesea fig.) Obiect cu care se îndeamnă la mers animalele, alcătuit dintr-o curea sau o împletitură de curele, mai rar de cânepă, legată de un băț. ♦ Lovitură de bici. [Var.: (reg.) zbici s. n.] – Slav (v. sl. biči). (Sursa: DLRM )
BICI s. biciușcă, (reg.) năpârcă, (Mold.) puhă, (Ban. și Transilv.) zbici. (O lovitură de ~.) (Sursa: Sinonime )
bíci (bíce), s. n. – 1. Obiect din împletitură de curele cu care se lovesc sau îndeamnă animalele să meargă. – 2. Lovitură dată cu acest obiect. Sl. bičĭ de la biti „a lovi” (Miklosich, Lexicon, 22; Slaw. Elem., 14; Cihac; Berneker 56); cf. bg. bičŭ, sb., cr., ceh., rus. bič, pol. bicz. Cf. și băț. Der. biciui, vb. (a bate cu biciul); biciuială, s. f. (bătaie cu biciul, flagelare); biciuitor, adj. (care biciuiește); biciușcă, s. f. (bici). Din rom. provine săs. bitsch. Ngr. βίτσα și alb. bisk se trag direct din sl. (cf. G. Meyer, 34). (Sursa: DER )
bici s. n., pl. bíce (Sursa: Ortografic )
bicĭ n., pl. e (vsl. bg. rus. bičĭ). Vargă de care e legată o fășie de pele de bătut vitele. Fig. Pacoste, flagel, calamitate: Attila a fost bicĭul lui Dumnezeŭ. – În Mold. Trans. rar și zbicĭ. V. harapnic, pil, puhă, cnut, nagaĭcă, gîrbacĭ. (Sursa: Scriban )
BICI bícen. 1) Obiect constând dintr-o curea sau dintr-o împletitură de curele, legată de un băț, cu care se îndeamnă vitele la mers. 2) Lovitură dată cu un astfel de obiect. 3) fig. Întâmplare nefastă, care aduce mari pierderi și suferințe; nenorocire. [Monosilabic] /<sl. biți (Sursa: NODEX )
BIC s. v. taur. (Sursa: Sinonime )
bic (-ci), s. m. – (Olt.) Taur. Bg. bik, sb. bik, cf. slov., rus. byk, pol. byk (Cihac). Cf. beci. (Sursa: DER )
