A (mai) prinde (de) inimă = a scăpa de senzația de slăbiciune după ce a mâncat, a se (mai) întrema, a (mai) căpata putere
A (o) mai rări cu ceva = a face, a da, a oferi ceva la intervale mai mari decât de obicei, a încetini ritmul unei activități, a o lăsa mai domol
A aduce (pe cineva) în pleasnă de bici = a aduce (pe cineva) cu mare grabă, în cel mai scurt timp
A arunca (ceva) în spinarea cuiva = a face pe cineva răspunzător de o vină (de obicei fără temei)
A avea limba ascuțită = a avea obiceiul să critice (cu răutate)
A căra cuiva (la) pumni (sau palme, gârbace etc.) = a da cuiva multe lovituri cu pumnul (sau cu palma, cu biciul etc.), a bate zdravăn pe cineva
A face dâră prin barbă = a face începutul, a stabili un obicei (rău), a crea un precedent
A fi lung în (sau la, de) gheare = a avea obiceiul să fure
A fi) învechit în rele = (a fi) deprins cu practicarea unor fapte sau obiceiuri rele; (a fi) înrăit
A i se tăia (sau a i se înmuia) cuiva (mâinile și) picioarele = a avea o senzație de slăbiciune fizică; a nu se putea stăpâni (de emoție, de durere etc.)
A o rupe cu cineva sau cu ceva = a pune capăt unui obicei, unui sistem, unei atitudini sau legături
A săruta poala (sau poalele) cuiva = a săruta partea de jos a hainei unui suveran în semn de supunere și respect, potrivit unui obicei azi ieșit din uz; a se închina; a se prosterna, a se umili
A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri
A ști (sau a cunoaște) moarea cuiva = a cunoaște firea, obiceiurile cuiva
A ști patarama cuiva = a cunoaște slăbiciunile sau defectele cuiva, a ști cât prețuiește cineva
A-i intra (cuiva ceva) în sânge = a deveni un obicei, un act reflex, o necesitate
A-și face tabietul = a-și satisface un gust care a devenit obicei zilnic
Cum (sau precum) e data = după cum e obiceiul, datina
Cât ai plesni din bici (sau din palme) = foarte repede, într-o clipă, pe dată, imediat 5) A izbi, a lovi, a bate
bic (-ci), s. m. – (Olt.) Taur. Bg. bik, sb. bik, cf. slov., rus. byk, pol. byk (Cihac). Cf. beci. (Sursa: DER )
bic s. n., pl. bícuri (Sursa: Ortografic )
bic m. (sîrb. bg. rut. bik, vsl. bykŭ, taur [d. bukati, a mugi], de unde și ung. bika, taur. Cp. cu buhaĭ. V. bucoĭ). Ban. Olt. Taur, buhaĭ. (Sursa: Scriban )
