BIBÍC1, bibici, s. m. (Ornit.) Nagâț. – Din magh. bibic. (Sursa: DEX '98 )
BIBÍC2 -Ă, bibici, -ce, s. m. și f. (Fam.) Termen de dezmierdare adresat unei persoane iubite; bibiloi. – Cf. bibi. (Sursa: DEX '98 )
BIBÍC1, bibici, s. m. (Ornit.) Nagâț. – Magh. bibic. (Sursa: DLRM )
BIBÍC2 -Ă, bibici, -e, s. m. și f. (Fam.) Termen de dezmierdare adresat unei persoane iubite. – Fr. bibi. (Sursa: DLRM )
BIBÍC s. v. nagâț. (Sursa: Sinonime )
bibíc (bibíci), s. m. – (Trans.) Nagîț. Mag. bibic (Cihac, II, 512). (Sursa: DER )
bibíc (bibíci), s. m. – Iubit. Var. (înv.) bibi. Fr. bibi. Cuvînt fam., ca și der. bibică, s. f. (iubită). (Sursa: DER )
bibíc (pasăre, persoană) s. m., pl. bibíci (Sursa: Ortografic )
bibíc, -ă s. (fr. bibi, a.î.). Fam. Termen de alintătură unui copil, unei fete. V. gigea. (Sursa: Scriban )
BIBÍC ~ci m. Pasăre migratoare de baltă, de talie mică, cu moț și cu penaj colorat; nagâț. /<ung. bibic (Sursa: NODEX )
| bibic substantiv | masculin | feminin |
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | bibic | bibicul | bibică | bibica |
| plural | bibici | bibicii | bibice | bibicele |
| genitiv-dativ | singular | bibic | bibicului | bibice | bibicei |
| plural | bibici | bibicilor | bibice | bibicelor |
| vocativ | singular | — | — |
| plural | — | — |
