BEÁT2, -Ă,beți, -te, adj. 1. Care este în stare de ebrietate; aghesmuit, afumat, amețit, băut2 (2), cherchelit, făcut2, matosit. ♦ Fig. Copleșit, amețit, tulburat de o stare sufletească foarte plăcută. Beat de amor. Beat de fericire. – Lat. bibitus. (Sursa: DEX '98 )
BEAT1, adj. invar. 1. Care aparține beatnicilor, specific beatnicilor. 2. Care aparține unui stil distinct în rockul modern (și în jaz). [Pr.: bit] – Cuv. engl. (Sursa: DEX '98 )
BEATs.n. (Muz.) Bătaie, timp; timpul forte al unei măsuri. ♦ (În muzica ușoară) Stil apărut la începutul deceniului al șaptelea, care presupunea accentuarea tuturor celor patru timpi ai măsurii, peste această structură metroritmică de bază suprapunându-se o serie de alte celule ritmice secundare. ♦ (În formațiile instrumentale) Prezența tobei mari. [Pron. bit. / < engl. beat]. (Sursa: DN )
BEAT BIT/ I. adj. inv. care aparține beatnicilor. II. s. n. 1. (jaz) bătaie, timp al unei măsuri. 2. stil în rockul modern (și în jaz) la începutul deceniului al șaptelea, care presupune accentuarea tuturor celor patru timpi ai măsurii. ◊ (în formațiile instrumentale) prezența tobei mari. (< engl. beat) (Sursa: MDN )
BEÁT, -Ă,beți, -te, adj. Amețit de băutură, în stare de ebrietate. ♦ Fig. Îmbătat, copleșit de o emoție puternică; amețit; zăpăcit. – Lat. bibitus. (Sursa: DLRM )
beat1 adj. m., pl. beți; f. beátă, pl. béte (Sursa: DOOM 2 )
BEAT adj. amețit, băut, cherchelit, îmbătat, turmentat, (livr.) grizat, (rar) trecut, (înv. și pop.) candriu, (pop.) turlac, vâjâit, (reg.) amnărit, învinoșat, rătutit, vinos, (prin Ban.) chermeleu, (Transilv. și Maram.) șumen, (prin Transilv.) șumenit, (fam.) abțiguit, (fam. și fig.) afumat, aghesmuit, făcut, oțelit, pilit, sfințit, tămâiat, târnosit, trăsnit, turtit, (arg.) mahit, matol, matosit. (E un om ~.) (Sursa: Sinonime )
BEAT adj. v. amețit, zăpăcit. (Sursa: Sinonime )
Beat ≠ treaz (Sursa: Antonime )
beát (beátă), adj. – Binecuvîntat, fericit. Fr. béat. – Der. beatifica, vb. din lat. beatificare; beatitudine, s. f., din lat. beatitudo. (Sursa: DER )
beát (beátă), adj. – Amețit, băut, cherchelit. – Megl. beat, istr. bęt. Lat. bĭbĭtus (Pușcariu 196; Candrea-Dens., 153; REW 1080; DAR), cf. sp. beodo. Este inutilă ipoteza lui Pascu, Beiträge, 14, care pleacă de la o formă ipotetică *bebetus › *bet; pe baza f. beată a acestei forme s-ar fi format din nou un m. beat. Imposibilitatea acestei regresiuni este evidentă, căci contrazice alternanța care cere ca m. de la înceată, bleagă, seacă să fie încet, bleg, sec, cu inevitabila reducere a diftongului. Der. beție, s. f. (ebrietate); bețiu, adj. (îmbătător; bețiv); bețiv, adj. (care are viciul beției, alcoolic); bețit, adj. înv. (bețiv); bețivi, vb. (a se îmbăta; a chefui); bețivan, s. m. (augmentativ al lui bețiv); bețivănie, s. f. (beție); îmbăta, vb. (a se ameți cu băutură); îmbătător, adj. (amețitor); desbăta, vb. (a se trezi din beție). Bețiv provine de la bețiu, ca văduv de la *văduu (cf. și brudiu-brudiv, sglobiu-sglobiv etc.); sînt prin urmare inutile încercările de explicare pe baza unui lat. *bibitivus (Candrea-Dens., 154), sau a unei influențe a sl. pijanivŭ (DAR). Pentru îmbăta se indică de obicei ca sursă directă un lat. *imbĭbĭtare, care nu pare necesar. (Sursa: DER )
beat, beată adj., pl. bețĭ, bete (lat. bĭbĭtus, băut, de unde s’a făcut bebetus, apoĭ bet, iar de aci beat după fem. beată și a**l. luĭ treaz, breaz, maĭ ales că treaz e chear opusu luĭ beat). Tare amețit de băutură: beat de rachiŭ. Fig. Foarte emoționat (vesel): beat de bucurie, de mîndrie. – În nord bat, bată, pl. tot bețĭ, bete. (Sursa: Scriban )
BEÁT ~ă (beți, béte) 1) Care a consumat sau este sub efectul alcoolului; atins de băutură; în stare de ebrietate; băut. ~ turtă. 2) fig. Care este într-o stare sufletească foarte plăcută (din cauza unei emoții puternice). ~ de fericire. /<lat. bibitus (Sursa: NODEX )
BEAT [bi:t], mișcarea a generației anilor 1950-1960, apărută în S.U.A., caracterizată prin respingerea societății convenționale și dorința de regăsire a obîrșiilor americane prin călătorie, meditație și experiențe extatice;
p. ext. prima denumire a muzicii „pop”, care acorda o deosebită importanță ritmicității melodiilor. (Sursa: DE )
