BANÁT,banate, s. n. Provincie sau ținut administrat de un ban2. – Ban2 + suf. -at. Cf. lat. med. banatus. (Sursa: DEX '98 )
BANÁT,banate, s. n. Provincie sau ținut administrat de un ban2. – Din ban2. (Sursa: DLRM )
Banát (nume de loc) s. propriu (Sursa: DOOM 2 )
banát (ținut, dregătorie) s. n., pl. banáte (Sursa: Ortografic )
banát n., pl., e (d. ban 1). Ținutu guvernat de un ban: banatu Timișoareĭ, al Craiovei. Adj. Grîŭ banat, un fel de grîŭ cu spicu mai lung și cu boabele maĭ marĭ (originar din Banat). V. bănie. (Sursa: Scriban )
BĂNÁT, (3) bănaturi, s. n. (Reg.) 1. Stare de durere sufletească, de jale, de tristețe, de părere de rău. 2. Supărare, necaz, ciudă. ◊ Expr. A nu-i fi cuiva cu bănat= (ca formulă de politețe) a nu lua în nume de rău rugămintea sau întrebarea cuiva. 3. Învinuire, reproș, imputare. – Din magh. bánat. (Sursa: DEX '98 )
BĂNÁT ~urin. pop. Dispoziție rea; indispoziție; supărare. ◊ A nu-i fi (cuiva) cu ~ a nu-i fi (cuiva) cu supărare; a nu lua în nume de rău. /<ung. bánat (Sursa: NODEX )
BĂNÁT, (3)bănaturi, s. n. (Reg.) 1. Stare de durere sufletească, tristețe, jale; părere de rău. Cu ochii plini De lacrimi și bănat (COȘBUC). 2. Supărare, necaz, ciudă. Nu știu ce-i cu tine, Că tot porți bănat (COȘBUC). ◊ Expr. (Ca formulă de politețe) A nu-i fi cuiva cu bănat = a nu lua în nume de rău rugămintea sau întrebarea cuiva. 3. Învinuire, reproș; mustrare. Poate că nu veți aduce bănat... profesorului (CREANGĂ). 4. Bănuială. – Magh. bánat. (Sursa: DLRM )
RISLING DE BANÁT s. (BOT.) (pop.) creață. (Sursa: Sinonime )
bănát (bănáturi), s. n. – 1. Necaz, supărare, amărăciune. – 2. Ciudă, pizmă. – 3. Bănuială. Mag. bánat (Gáldi, Dict., 103), cf. bănui. (Sursa: DER )
bănát (mâhnire, ciudă, bănuială, reproș) s. n., (reproșuri) pl. bănáturi (Sursa: Ortografic )
bánăt v. panăt. (Sursa: Scriban )
bănát n., pl. urĭ (ung. bánat). Trans. Mold. Necaz, mîhnire, căință. Dor, jale. Mînie, supărare. Să nu-ți fie cu bănat, să nu te superi bănuĭnd ceva. A avea bănat pe cineva, asupra luĭ, a avea necaz pe el. A aduce bănat cuĭva, a-l mustra. Bănuĭală, prepus. (Sursa: Scriban )
BANAT, veche prov. istorică, situată între Carpații Meridionali, Dunăre, Tisa și Mureș. Locuită în antic. de geto-daci, a fost cucerită de romani la începutul sec. 2 și inclusă în prov. Dacia. În sec. 9-11 este menționată existența în aceste părți a formațiunilor politice românești conduse de Glad și apoi de Ahtum. În sec. 14-15 aici au fost constituite numeroase districte românești. În sec. 16, parte de V a fost ocupată de turci și transformată în eialet (cu centrul la Timișoara). Ocupat de austrieci. Pacea de la Passarowitz (iul. 1718) a consfințit pe plan diplomatic stăpînirea Habsburgilor asupra B. Colonizat în sec. 18 cu numeroase familii de șvabi. În timpul Revoluției din 1848-1849, românii din B. au cucerit în adunările de la Lugoj și Timișoara recunoașterea egalității lor în drepturi cu celelalte naționalități. În condițiile destrămării Imp. Austro-Ungar, în 1918, cea mai mare parte a B., cu o populație majoritar românească s-a unit cu România, iar o parte, a intrat în componența Iugoslaviei. (Sursa: DE )
BANATUL SEVERINULUI (BANATUL DE SEVERIN), unitate militar-administrativă constituită în 1230; cuprindea S Banatului, regiunea Severinului și o mică parte din V Olteniei, cu centrul în cetatea Severinului; conducătorul purta titlul de ban2. Feud al domnilor Țării Românești, începînd din vremea lui Basarab I; o mare parte din B.S. a căzut, în sec. 16, sub dominație turcească. (Sursa: DE )
BANATULUI, M-ții ~, ramură a Carpaților Occidentali, care cuprinde M-ții Dognecea, Semenic, Anina, Almăj și Locvei, precum și depr. Caraș-Ezeriș, Almăjului și Oraviței. (Sursa: DE )
Declinări/Conjugări
banat substantiv neutru
nearticulat
articulat
nominativ-acuzativ
singular
banat
banatul
plural
banate
banatele
genitiv-dativ
singular
banat
banatului
plural
banate
banatelor
vocativ
singular
—
plural
—
banăt
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
