BÂLBÂÍT, -Ă, bâlbâiți, -te, adj. (Adesea substantivat și adverbial) Care (se) bâlbâie, care vorbește greu, gângav. – V. bâlbâi. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

BÂLBÂÍT, -Ă, bâlbâiți, -te, adj. (Adesea substantivat și adverbial) Care (se) bâlbâie, care vorbește greu. – V. bâlbâi. (Sursa: DLRM ) Copy to clipboard

BÂLBÂÍT adj., s. gângav, gângăvit, gângâit, (reg.) balamut, (prin Ban.) pâtcav, (Transilv.) șișcav, (prin Olt.) șișcăvit, (prin Transilv.) tântav. (Om ~.) (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

BÂLBÂÍT s. v. bâlbâială. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

BÂLBÂÍ, bấlbâi, vb. IV. Intranz., refl. și tranz. A pronunța nedeslușit sunetele sau cuvintele, repetându-le și împiedicându-se în rostirea lor, din cauza unui defect natural, a emoției sau a enervării; a gângăvi. ♦ Refl. A-și pierde șirul vorbelor, a bolborosi cuvinte și fraze fără sens. – Formație onomatopeică. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

A BÂLBÂÍ bâlbâi tranz. (cuvinte, sunete) A rosti nedeslușit și împiedicat (din cauza unui defect de vorbire, a emoțiilor etc.); a gângăvi. /cf. lat. balbus (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard

A SE BÂLBÂÍ mă bâlbâi intranz. A vorbi încurcat și cu greutate, repetând silabele (din cauza unui defect de vorbire, a unor emoții etc.); a se gângăvi. /cf. lat. balbus (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard

BÂLBÂÍ, bấlbâi, vb. IV. Intranz., refl. și tranz. A pronunța nedeslușit sunetele sau cuvintele, din cauza unui defect natural sau din cauza enervării și a emoției. ♦ Refl. A se încurca, a-și pierde șirul vorbelor. – Comp. lat. balbus. (Sursa: DLRM ) Copy to clipboard

BÂLBÂÍ vb. a se gângăvi, a se gângâi, (reg.) a tântăvi, (Ban.) a pâtcăi, (Transilv. și Olt.) a șișcăvi. (Se ~ când vorbește.) (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

bîlbîí (bî́lbîi, bîlbîít), vb. – A bîlbîi, a gîngăvi, a bălmăji. Creație expresivă, de același tip ca bîjbîi; cf. gr. βαμβάνω, lat. balbus, bilbire, it. balbettare, fr. balbutier, babiller, sp. balbucir, bable, alb. bëlbërë, bg. blboljam, sb. blebetati, slov. bablejati, engl. babble, etc. (Pușcariu, ZRPh., XXXVII, 103; REW 898; Philippide, II, 632; Berneker 117). – Der. bîlbîială, s. m. (poreclă a bîlbîiților); bîlbîitor, adj. (bîlbîit); bîlbîitură, s. f. (bîlbîială). (Sursa: DER ) Copy to clipboard

bâlbâí vb., ind. prez. 1 sg. bâlbâi, 3 sg. și pl. bâlbâie, imperf. 3 sg. bâlbâiá (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

bî́lbîĭ și (maĭ rar) -ĭésc, a -í v. intr. (d. bîl-bîl, interj. care arată zgomotu limbiĭ care nu poate articula bine, înrudită pin sunet cu lat. bilbire, a gîlgîi, balbus, bîlbîit, balbutire, a bîlbîi, blatĕrare, a flecări; bg. bŭbleam, bîlbîi; ung. belbeltetni, a cînta unuĭ copil ca să adoarmă. V. bolborosesc, gîlgîĭ, fîlfîĭ). Pronunț răŭ și neînțeles producînd mai mult sunetu bl. – Vechĭ și bolbăĭ (ca bojbăĭ față de bîjbîĭ). V. gîngăvesc. (Sursa: Scriban ) Copy to clipboard

bîlbîít, -ă adj. Care bîlbîĭe. Fig. Prost. (Sursa: Scriban ) Copy to clipboard