(A fi) tare de (-o) ureche (sau de urechi) = a nu auzi bine
A ajunge (sau a cădea, a fi etc.) în mintea copiilor = a avea judecata slăbită (din cauza bătrâneții)
A auzi de cineva (sau de ceva) = a cunoaște pe cineva (sau ceva) din reputație, din cele ce se spun despre el
A avea bumbac în urechi = a nu auzi bine
A avea urechi de lup = a auzi bine
A băga (pe cineva) sub masă = a) a face (pe cineva) să cadă sub masă din cauză că i s-a dat prea mult de băut; b) a învinge (pe cineva) într-o încercare, într-o discuție; a înfunda
A băga de viu în mormânt = a pricinui moartea din cauza unor mari supărări
A da naștere = a crea, a produce, a cauza
A face cor cu alții = a face cauză comună cu alții, a se solidariza cu alții (în scopuri rele)
A face felul (cuiva) = a) a omorî, a distruge (pe cineva); b) a cauza (cuiva) un rău; c) (și ) a dezvirgina
A fi bun de gură = (adesea ) a vorbi mult și cu ușurință, a se pricepe să-și pledeze cauza, să convingă
A fi rușinea cuiva = a fi om de nimic, de ale cărui fapte cineva se rușinează, a fi cauza dezonoarei cuiva
A i se face (cuiva) negru (sau roșu etc.) înaintea ochilor = a nu mai vedea, a i se face rău (din cauza supărării, a mâniei); a se supăra, a se mânia foarte tare
A i se face gura pungă = a avea o senzație de astringență din cauza unor alimente acre introduse în gură
A i se sui (cuiva) tot sângele în vârful capului, se spune când cineva se aprinde la față din cauza furiei, a rușinii etc. A vorbi în (sau din) vârful limbii (sau buzelor) = a vorbi peltic; a vorbi afectat
A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.)
A ieși (sau a se auzi) ca din (sau dintr-o) pivniță = (despre voce) a ieși (sau a se auzi) de departe sau cu timbrul scăzut, profund, grav
A nu-i (mai) ști (sau auzi) cuiva de nume = a nu mai ști nimic despre cineva
A pleda cauza cuiva = a apăra interesele cuiva
A pune degetul pe rană = a găsi și a arăta în mod lămurit pricina unei stări de lucruri supărătoare, a dezvălui adevărata cauză a unei situații neplăcute
A rămâne ca de lemn = a înlemni, a încremeni (din cauza unei surprize, unei emoții etc.)
A se face sau a fi) galben ca ceara = (a deveni) foarte palid din cauza unei emoții sau a unei boli
A simți lipsa (cuiva sau a ceva) = a suferi din cauză că cineva sau ceva lipsește
A simți un gol la (sau în) stomac = a avea o senzație neplăcută de la stomac din cauza foamei
A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică
A trage cenușa (sau spuza) pe turta sa = a-și apăra cauza proprie
A trage cu urechea = a-și încorda auzul pentru a prinde zgomote ușoare, vorbe șoptite; a asculta pe furiș
A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva
A(-și) lua lumea în cap = a pleca (departe) părăsind totul (mai ales din cauza unor supărări mari, a unor necazuri etc.)
A(-și) lua tălpășița = a pleca repede dintr-un loc (din cauza fricii, a rușinii etc.); a o șterge
A-i face (cuiva) rău = a-i cauza (cuiva) neplăceri
A-i fugi (cuiva) ochii pe ceva = a nu-și putea fixa privirea pe ceva (din cauza strălucirii sau a unei îmbinări de culori) 2) (Despre vreme sau despre unități de timp) A trece repede, a se scurge rapid
A-i ieși (cuiva) peri albi = a îmbătrâni din cauza prea multor necazuri
A-i intra cuiva (ceva) pe-o ureche și a-i ieși pe alta (sau pe cealaltă) = a nu reține ceea ce i se spune, a trece ușor peste cele auzite, a nu asculta sfaturile primite
A-i lua (cuiva) auzul = a asurzi (pe cineva)
A-i suna (cuiva) la (sau în) urechi (sau în auz) = a-și aminti obsesiv un fapt
A-i trece cuiva (ceva) pe la ureche = a auzi un lucru numai în treacăt, neprecis
A-i vâjâi cuiva capul (sau urechile, tâmplele, , creierul, auzul) = a) a avea falsa senzație de zgomot continuu și obsedant, provocată de afluxul mărit al sângelui la cap; b) a fi zăpăcit, năucit
A-și astupa urechile = a-și pune ceva la (sau în) urechi pentru a nu auzi; a nu voi să audă ceva
A-și băga (sau vârî) capul (sănătos sau teafăr, zdravăn etc.) sub evanghelie = a-și cauza singur neplăceri, încurcături
A-și da cu degetul în ochi (din cauza întunericului) = a nu vedea nimic
A-și face (sau a-și duce) palmele pâlnie (la gură sau la ureche) = a-și așeza mâinile ca o pâlnie în dreptul gurii sau al urechii pentru a fi auzit sau a auzi mai bine
A-și pune capul (teafăr sau sănătos) sub sabie = a-și cauza singur un necaz, o nenorocire
A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî
A-și trage sufletul (sau răsuflarea) = a respira greu din cauza oboselii, bătrâneții etc.; a se odihni după un efort greu
A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins)
Cu ochii cârpiți de somn = neputându-și ține ochii deschiși din cauza somnului
De urâtul cuiva (sau a ceva) = din cauza plictiselii sau aversiunii (provocate de cineva sau de ceva)
Pe auzite = în mod necontrolat, neverificat
Pe pipăite = atingând, punând mâna (pe obiectul în cauză)
AÚZ s. n. 1. Simț cu ajutorul căruia se percep sunetele. ◊ Auz muzical = aptitudine de a distinge, memora și reproduce corect sunete muzicale. 2. Faptul de a auzi; auzire. La auzul acestor cuvinte s-a supărat. – Din auzi (derivat regresiv). (Sursa: DEX '98 )
AÚZ s. n. 1. Unul dintre cele cinci simțuri, cu ajutorul căruia se percep sunetele. ◊ Expr. A-i lua (cuiva) auzul = a asurzi (pe cineva). ♦ Însușirea de a distinge o notă muzicală justă de una falsă. 2. Auzire. S-a bucurat... la auzul acestor vorbe (RETEGANUL). – Postverbal al lui auzi. (Sursa: DLRM )
AÚZ s. 1. ureche. (Are un ~ foarte fin.)2. auzire. (La ~ul acestor vorbe ...) (Sursa: Sinonime )
aúz s. n., pl. aúzuri (Sursa: Ortografic )
1) aúz n., pl. urĭ (d. aud, a auzi). Simțu cu care urechea prinde sunetu: dulce la auz. Auz muzical, ureche: acest copil are auz bun. A lua auzu, a asurzi: era un huĭet de-țĭ lua auzu. În auzu cuĭva, așa în cît să audă cineva: a declarat în auzu tuturor. (Sursa: Scriban )
2) aúz v. tr. V. aud. (Sursa: Scriban )
AUZÍ,aúd, vb. IV. 1. Tranz. A percepe sunetele, zgomotele cu ajutorul auzului. ◊ Expr. Să te-audă Dumnezeu! = să se împlinească cele pe care (mi) le dorești! N-aude, n-a vede (n-a greul pământului) = se face că nu știe nimic. Eu spun, eu aud = degeaba vorbesc, nu mă ascultă nimeni. (Refl. pas.) Să se audă musca (zburând)! = se fie tăcere deplină! 2. Tranz. (La imper.) A lua seama la cele ce se spun; a asculta. Ia auzi ce-ți spun!3. Intranz. și tranz. (Interogativ) A înțelege, a pricepe. ♦ Intranz. (La prez. ind. pers. 1) a) (ca răspuns la o chemare) Poftim ? ce dorești?; b) Poti tăgădui? mă mai poți contrazice? 4. Tranz. și intranz. A afla (o veste, o știre etc.) ◊ Loc. adv. Din auzite = din câte a aflat cineva de la alții, din zvon public. ◊ Expr. (Intranz.) A auzi de cineva (sau de ceva) = a cunoaște pe cineva (sau ceva) din reputație, din cele ce se spun despre el. A nu mai auzi de cineva = a nu mai ști, a nu mai afla nimic despre cineva. A nu (mai) voi să audă de cineva = a rupe orice relații cu cineva. Să auzim de bine! formulă de urare la despărțire. ♦ Refl. (La pers. 3) A se vorbi, a se zvoni. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: (pop.) aúz] – Lat. audire. (Sursa: DEX '98 )
A AUZÍ aúd 1. tranz. 1) A percepe cu ajutorul auzului. ~ un zgomot. ◊ Să mă (te...) audă Dumnezeu! să mi (ți...) se împlinească cele dorite. 2) (vești, noutăți etc.) A cunoaște pe baza unor informații căpătate; a afla. ◊ A nu (mai) voi să audă de cineva a rupe relațiile cu cineva. Să (ne) auzim de bine formulă de rămas bun. 3) (mai ales interogativ) A pătrunde cu mintea; a înțelege; a pricepe. 2.intranz. 1) A avea simțul auzului. 2) A căpăta informații curente (despre ceva sau despre cineva); a afla. /<lat. audire (Sursa: NODEX )
A SE AUZÍ se aúdeintranz. A se răspândi în calitate de zvon; a se zvoni. Nu te lua după ce se aude. /<lat. audire (Sursa: NODEX )
AÚZ ~urin. Simț cu ajutorul căruia se percep sunetele. ~ muzical. ◊ A-i lua cuiva ~ul a asurzi pe cineva. În ~ul tuturor spus tare (ca să audă toți); în public. /v. a auzi (Sursa: NODEX )
AUZÍ,aúd, vb. IV. 1. Tranz. A percepe un sunet cu ajutorul auzului. ◊ Expr. Să te-audă dumnezeu = să se împlinească cele pe care (mi) le dorești. N-aude, n-a vede (n-a greul pământului) = se face că nu știe nimic. Eu spun, eu aud = degeaba vorbesc, nu mă ascultă nimeni. (Refl. pas.) Să se audă musca = se fie tăcere deplină. ♦ A căpăta cunoștință despre ceva. Ții tu minte câte-n lume-ai auzit? (EMINESCU). 2. Tranz. (La imper.) A lua seama la cele ce se spun; a asculta. Auzi măi! Nu-l vezi că e leneș de n-are păreche? (CREANGĂ). 3. Intranz. și tranz. (Interogativ) A înțelege, a pricepe. La prima stație te dai jos... N-auzi? (DUMITRIU). ♦ Intranz. (La prez. ind. pers. 1) a) (Ca răspuns la o chemare) Ce dorești? Jupâneșică, jupâneșică! – Aud, moș Nichifor (CREANGĂ).; b) (Interogativ) Poți tăgădui? mă mai poți contrazice? Mă rog, ce ți-am spus când ți-am poruncit... Aud? (ALECSANDRI). 4. Tranz. și intranz. A afla o veste, o știre etc. ◊ Expr. (Intranz.) A auzi de cineva (sau de ceva) = a cunoaște pe cineva (sau ceva) din reputație, din cele ce se spun. A nu mai auzi de cineva = a nu mai ști ce mai face, cum o mai duce cineva. A nu (mai) voi să audă de cineva = a rupe orice relații cu cineva. Să auzim de bine! formulă de urare la despărțire. ♦ Refl. (La pers. 3) A se vorbi, a se zvoni. [Prez. ind. și: (pop) aúz] – Lat. audire. (Sursa: DLRM )
AUZÍ vb. 1. a prinde. (~ câteva șoapte.)2. a desluși. (~ prin vijelie un strigăt.)3. v. asculta. 4. a suna. (Se ~ clopotele.)5. v. afirma. 6. v. afla. 7. a afla, a ști, (înv. și pop.) a oblici. (Să ~ cu toții ce ai făcut.)8. v. pomeni. 9. v. înțelege. (Sursa: Sinonime )
AUZÍ vb. v. duhni, mirosi, puți. (Sursa: Sinonime )
auzí (aúd, auzít), vb. – 1. A percepe cu ajutorul auzului. – 2. A afla, a ști din auzite. – 3. A umbla vorba, a se zice. – Din auzite, din cîte s-a aflat, din zvon public. – Pe auzite, din auzite. – 4. A asculta; cu acest sens este mai ales expresie emfatică, folosită de preferință la imper., inter. sau excl. – Mr. avdu, megl. ut, istr. Ǫvdu. Lat. audῑre (Pușcariu 167; Candrea-Dens., 124; REW 779; DAR); cf. it. udire, v. prov. auzir, fr. ouir, sp. oir, port. ouvir. Flexiunea normală tu auzi a influențat în eu auz, să auză. Schimbare de accent a-úd, în loc de á-ud (cf. mr. ávdu, și lá-ud) nu a primit explicație satisfăcătoare. După Weingand, Jb., III, 222, s-a produs probabil mai întîi în întrebări. Trebuie să se țină seama și de oscilația constantă a accentului în hiatul au. Cf. și Pușcariu, Dacor., III, 74, și Graur, BL, III, 26-8. – Der. auz, s. n. (simțul cu ajutorul căruia se percep sunetele; înv., veste); auzitor, adj. (înv., ascultător); neauzit, adj. (care nu se aude). (Sursa: DER )
auzí s.n. (sil. a-u-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aúd, 1 pl. auzím, imperf. 3 sg. auzeá; conj. prez. 3 sg. și pl. aúdă; ger. auzínd (Sursa: Ortografic )
aúd (est) și aúz (vest), a auzí v. tr. (lat. audire, it. udire, vpv. auzir, fr. ouir, sp. oir, pg. ouvir). Prind (percep, primesc) cu simțu auzuluĭ, simt sunetu: a auzi o vorbă, niște pașĭ, tunetu. Aflu: am auzit c´a murit, n´am auzit nimica despre asta. Ascult, cercetez: a auzi marturiĭ [!]. Maĭ auziĭ una! exclamațiune ironică la auzu uneĭ veștĭ ridicule. Să te-audă Dumnezeŭ! exclamațiune pin [!] care dorim să se împlinească urarea saŭ dorința cuĭva. Să auzim de bine! formulă de salutare la despărțire. Ĭa´uzĭ! (din ĭa auzĭ), exclamațiune de atras atențiunea asupra unuĭ zgomot, unuĭ cîntec saŭ uneĭ veștĭ surprinzătoare. Aud? vorbă pin care arătăm că așteptăm ordinu saŭ că n´am auzit bine ce s´a zis și dorim să se repete vorba (maĭ intim saŭ maĭ obraznic „ce?”, maĭ politicos „poftim?”). (Sursa: Scriban )
