AUTODEFINÍRE, autodefiniri, s. f. Faptul de a se autodefini. [Pr.: a-u-] – V. autodefini. (Sursa: DEX '98 )
AUTODEFINÍRE s.f. Acțiunea de a se autodefini. [< autodefini]. (Sursa: DN )
AUTODEFINÍ, autodefinesc, vb. IV. Refl. A se defini prin el însuși. [Pr.: a-u-] – Auto1- + defini. (Sursa: DEX '98 )
AUTODEFINÍ vb. IV. refl. A se defini, a se caracteriza singur. [Et. incertă]. (Sursa: DN )
AUTODEFINÍ vb. refl. a se defini singur. (< auto1- + defini) (Sursa: MDN )
AUTODEFINÍ vb. a se autocaracteriza. (Sursa: Sinonime )
autodefiní vb. (sil. a-u-) → defini (Sursa: Ortografic )
| autodefini verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) autodefini | autodefinire | autodefinit | autodefinind | singular | plural |
| autodefinește | autodefiniți |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | autodefinesc | (să) autodefinesc | autodefineam | autodefinii | autodefinisem |
| a II-a (tu) | autodefinești | (să) autodefinești | autodefineai | autodefiniși | autodefiniseși |
| a III-a (el, ea) | autodefinește | (să) autodefinească | autodefinea | autodefini | autodefinise |
| plural | I (noi) | autodefinim | (să) autodefinim | autodefineam | autodefinirăm | autodefiniserăm, autodefinisem* |
| a II-a (voi) | autodefiniți | (să) autodefiniți | autodefineați | autodefinirăți | autodefiniserăți, autodefiniseți* |
| a III-a (ei, ele) | autodefinesc | (să) autodefinească | autodefineau | autodefiniră | autodefiniseră |
* Formă nerecomandată
| autodefinire substantiv feminin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | autodefinire | autodefinirea |
| plural | autodefiniri | autodefinirile |
| genitiv-dativ | singular | autodefiniri | autodefinirii |
| plural | autodefiniri | autodefinirilor |
| vocativ | singular | autodefinire, autodefinireo |
| plural | autodefinirilor |
