AUTOCITÁRE s.f. Faptul de a se autocita. [<autocita]. (Sursa: DN )
autocitáre s. f., pl. autocitări (Sursa: Ortografic )
AUTOCITÁ vb. I. refl. A se cita pe sine însuși. [< it. autocitare]. (Sursa: DN )
AUTOCITÁ vb. refl. a se cita pe sine însuși, din propria operă. (< it. autocitare) (Sursa: MDN )
autocitá vb. → cita (Sursa: Ortografic )
| autocita verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) autocita | autocitare | autocitat | autocitând | singular | plural |
| autocitează | autocitați |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | autocitez | (să) autocitez | autocitam | autocitai | autocitasem |
| a II-a (tu) | autocitezi | (să) autocitezi | autocitai | autocitași | autocitaseși |
| a III-a (el, ea) | autocitează | (să) autociteze | autocita | autocită | autocitase |
| plural | I (noi) | autocităm | (să) autocităm | autocitam | autocitarăm | autocitaserăm, autocitasem* |
| a II-a (voi) | autocitați | (să) autocitați | autocitați | autocitarăți | autocitaserăți, autocitaseți* |
| a III-a (ei, ele) | autocitează | (să) autociteze | autocitau | autocitară | autocitaseră |
* Formă nerecomandată
| autocitare substantiv feminin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | autocitare | autocitarea |
| plural | autocitări | autocitările |
| genitiv-dativ | singular | autocitări | autocitării |
| plural | autocitări | autocitărilor |
| vocativ | singular | autocitare, autocitareo |
| plural | autocitărilor |
