ATRIBUTÍV, -Ă, atributivi, -e, adj. Care are funcție de atribut (2). – Din fr. attributif. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

ATRIBUTÍV, -Ă adj. Cu funcție de atribut. ◊ Propoziție atributivă = propoziție care îndeplinește funcția de atribut pe lângă un cuvânt din propoziția regentă; propoziție relativă. [< fr. attributif]. (Sursa: DN ) Copy to clipboard

ATRIBUTÍV, -Ă adj. cu funcție de atribut. ♦ propoziție ~ă = (și s. f.) = propoziție subordonată care îndeplinește funcția de atribut pe lângă un substantiv din regentă; propoziție relativă. (< fr. attributif) (Sursa: MDN ) Copy to clipboard

ATRIBUTÍV, -Ă, atributivi, -e, adj. Care are funcție de atribut. – Fr. attributif. (Sursa: DLRM ) Copy to clipboard

atributív adj. m. (sil. -tri-), pl. atributívi; f. sg. atributívă, pl. atributíve (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

atributív, -ă adj. (d. atribút; fr. attributif). Care cuprinde un atribut: adjectiv, verb atributiv. (Sursa: Scriban ) Copy to clipboard

ATRIBUTÍV ~ă (~i, ~e) Care are funcție de atribut. ◊ Propoziție ~ă propoziție care îndeplinește funcția de atribut pe lângă un cuvânt din regentă. /<lat. attributivus, fr. attributif (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard