ATRIBÚT,atribute, s. n. 1. Însușire (esențială) a unui obiect. ♦ (Concr.) Semn distinctiv, simbol. 2. Parte secundară a propoziției, care determină un substantiv sau un echivalent al acestuia. – Din fr. attribut, lat. attributum. (Sursa: DEX '98 )
ATRIBÚTs.n.1. Însușire esențială proprie unui obiect, unui fenomen etc. ♦ Semn distinctiv, simbol. 2. Parte secundară de propoziție, care determină un substantiv sau un substitut al acestuia. [< lat.sc. attributum, cf. fr. attribut]. (Sursa: DN )
ATRIBÚT s.n. ~ 3. (Inform.) Informație care însoțește o categorie sintactică. (Sursa: MDN )
ATRIBÚT,atribute, s. n. 1. Însușire inseparabilă a unui obiect sau a unui fenomen, fără de care ele nu pot să existe. ♦ (Concr.) Simbol, semn distinctiv, emblemă. 2. Parte secundară a propoziției, care determină un substantiv sau un echivalent al acestuia. – Fr. attribut (lat. lit. attributum). (Sursa: DLRM )
ATRIBÚT s. 1. v. însușire.2. v. apelativ. (Sursa: Sinonime )
ATRIBÚT s. v. emblemă, epitet, simbol. (Sursa: Sinonime )
atribút s. n. (sil. -tri-), pl. atribúte (Sursa: Ortografic )
atribút n., pl. e (lat. attribútum). Ceĭa ce e propriŭ, (particular) cuĭva: imensitatea e unu din atributele luĭ Dumnezeŭ. Simbol: o sabie, o balanță sînt atributele Dreptățiĭ. Log. și Gram. Ceĭa ce se afirmă saŭ se neagă despre subiectu uneĭ propozițiunĭ, vorba care face asta. (Sursa: Scriban )
ATRIBÚT ~en. 1) Însușire esențială a unui obiect; semn distinctiv. ~e ale puterii de stat. 2) Parte secundară de propoziție care determină un substantiv sau un echivalent al acestuia. /lat. attributum, fr. attribut (Sursa: NODEX )
