ASERȚIÚNE, aserțiuni, s. f. (Fil.) Enunț care este dat ca adevărat; p. gener. afirmație. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. assertion, lat. assertio, -onis. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

ASERȚIÚNE s.f. Afirmație (care nu este însoțită de o probă); judecată care exprimă constatarea unei stări de fapt. [Pron. -ți-u-. / pl. -ni, gen. -nii. / cf. fr. assertion, it. asserzione, lat. assertio < asserere – a afirma]. (Sursa: DN ) Copy to clipboard

ASERȚIUNE s. f. (log.) enunț, afirmativ sau negativ, dat ca adevărat; (p. ext.) (Sursa: MDN ) Copy to clipboard

ASERȚIÚNE, aserțiuni, s. f. Afirmație. [Pr.: -ți-u-] – Fr. assertion (lat. lit. assertio, -onis). (Sursa: DLRM ) Copy to clipboard

ASERȚIÚNE s. v. afirmație, cuvânt, declarație, mărturisire, relatare, spusă, vorbă, zisă. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

aserțiúne s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. aserțiúnii; pl. aserțiúni (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

aserțiúne f. (lat. assértio, -ónis. V. in-serțiune). Afirmațiune, lucru pe care-l susțiĭ ca adevărat. (Sursa: Scriban ) Copy to clipboard

ASERȚIÚNE ~i f. Propunere înaintată și susținută de cineva ca fiind adevărată; afirmație. [G.-D. aserțiunii; Sil. -ți-u-] /<lat. assertio, ~onis, germ. Assertion (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard