ASERTÍV, -Ă, asertivi, -e, adj. (Livr.) Cu caracter de aserțiune; asertoric. – Din fr. assertif. (Sursa: DEX '98 )
ASERTÍV, -Ă adj. asertoric; declarativ (3). (< fr. assertif, it. assertivo) (Sursa: MDN )
asertív adj. m., pl. asertívi; f. sg. asertívă, pl. asertíve (Sursa: Ortografic )
| asertiv adjectiv | masculin | feminin |
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | asertiv | asertivul | asertivă | asertiva |
| plural | asertivi | asertivii | asertive | asertivele |
| genitiv-dativ | singular | asertiv | asertivului | asertive | asertivei |
| plural | asertivi | asertivilor | asertive | asertivelor |
| vocativ | singular | asertivule | asertivo |
| plural | asertivilor | asertivelor |
