ARTICULÁRE,articulări, s. f. Acțiunea de a (se) articula; articulație. – V. articula. (Sursa: DEX '98 )
ARTICULÁREs.f. Acțiunea de a articula și rezultatul ei. [< articula]. (Sursa: DN )
ARTICULÁRE,articulări, s. f. Acțiunea de a (se) articula. (Sursa: DLRM )
ARTICULÁRE s. v. pronunțare. (Sursa: Sinonime )
articuláre s. f., g.-d. art. articulării; pl. articulări (Sursa: Ortografic )
ARTICULÁ,articulez, vb. I. 1. Tranz. A pronunța, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Din fr. articuler, lat. articulare. (Sursa: DEX '98 )
ARTICULÁR, -Ă,articulari, -e, adj. Privitor la articulațiile corpului, care se produce la articulațiile corpului. – Din fr. articulaire, lat. articularis. (Sursa: DEX '98 )
A ARTICULÁ ~éztranz. 1) (sunete, silabe, cuvinte etc.) A emite cu ajutorul organelor vorbirii; a rosti; a pronunța. 2) (substantive) A prevedea cu articol. /<fr. articuler, lat. articulare (Sursa: NODEX )
A SE ARTICULÁ se ~eázăintranz. (despre sunete) A se uni prin articulație. /<fr. articuler, lat. articulare (Sursa: NODEX )
ARTICULÁR ~ă (~i, ~e) Care ține de articulația corpului; care se produce la articulațiile corpului. Reumatism ~. /<fr. articulaire, lat. articularis (Sursa: NODEX )
ARTICULÁvb. I. tr. A emite, a rosti (cuvinte, sunete etc.). 2.tr. A adăuga un articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3.refl. A se lega printr-o articulație. [< fr. articuler, cf. lat. articulare]. (Sursa: DN )
ARTICULÁR, -Ăadj. Referitor la articulațiile corpului. [Cf. fr. articulaire, lat. articularius]. (Sursa: DN )
ARTICULÁvb. I. tr. 1. a emite, a rosti cuvinte, sunete. ◊ a executa o serie de sunete succesive la un instrument muzical sau cu vocea. 2. a atașa articolul unui substantiv. II. refl. a se lega printr-o articulație. (< fr. articuler, lat. articulare) (Sursa: MDN )
ARTICULÁR, -Ăadj. referitor la articulații (1). (< fr. articulaire, lat. articularis) (Sursa: MDN )
ARTICULÁ,articulez, vb. I. 1. Tranz. A emite un sunet, a rosti deslușit un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Fr. articuler (lat. lit. articulare). (Sursa: DLRM )
ARTICULÁR, -Ă,articulari, -e, adj. Privitor la articulațiile corpului, care se produce la articulațiile corpului. – Fr. articulaire (lat. lit. articularis). (Sursa: DLRM )
ARTICULÁ vb. 1. v. pronunța. 2. v. scoate. 3. a se încheia. (Locul unde se ~ un os.) (Sursa: Sinonime )
A articula ≠ a bâigui, a bodogăni, a bolborosi, a bălmăji, a îndruga, a mormăi (Sursa: Antonime )
articulár adj. m., pl. articuláre; f. sg. articuláră, pl. articuláre (Sursa: Ortografic )
articulár, -ă adj. (lat. articularis). Relativ la articulațiunĭ: reŭmatizm articular. (Sursa: Scriban )
articuléz v. tr. (lat. artículo, -áre). Unesc pin [!] încheĭeturĭ. Pun articul unuĭ cuvînt. Pronunț: n' a articulat nicĭ un cuvînt și a plecat. (Sursa: Scriban )
