ARMÓNIC, -Ă, armonici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Bazat pe principiile armoniei1. 2. S. f. (Fiz.) V******e care însoțește v******a fundamentală de același tip și care se produce cu o frecvență egală cu un multiplu întreg al frecvenței v*******i fundamentale. – Din fr. harmonique, lat. harmonicus. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

ARMÓNICĂ, armonici, s. f. Acordeon de dimensiuni mai reduse, acționat prin intermediul butoanelor; (reg.) armonie2. ◊ Expr. A (se) face armonică = a (se) turti. ♦ Armonică (de gură) = muzicuță (de gură). – Din germ. [Zieh]harmonika, it. armonica. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

ARMÓNICĂ ~ci f. Instrument muzical asemănător cu acordeonul, dar de dimensiuni mai mici, acționat de butoane. ◊ ~ de gură muzicuță. ◊ A (se) face ~ a (se) încreți; a (se) turti. /<germ. [Zeih]harmonika, it. armonica (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard

ARMÓNIC, -Ă adj. Armonios. // s.f.pl. Sunete accesorii a căror frecvență reprezintă un multiplu al numărului de v******i pe secundă ale sunetului fundamental. [Cf. it. armonico, fr. harmonique, lat. harmonicus]. (Sursa: DN ) Copy to clipboard

ARMÓNICĂ s.f. 1. Acordeon de dimensiuni reduse acționat de butoane. ♦ Muzicuță (de gură). 2. Mufă de dilatație cu pereți ondulați, montată la conducte, prin care circulă fluide de temperatură înaltă. 3. (Fiz.) Oscilație de frecvență egală cu un multiplu întreg al frecvenței fundamentale a unui sistem oscilant. [Gen. -cii. / cf. it. armonica, germ. Harmonika]. (Sursa: DN ) Copy to clipboard

ARMÓNICĂ s. f. 1. instrument muzical portativ cu ancii metalice, în care sunetul este produs prin v******a unei coloane de aer cu un burduf manevrat manual. 2. muzicuță (de gură). (< germ. Harmonika, it. armonica) (Sursa: MDN ) Copy to clipboard

ARMÓNICĂ, armonici, s. f. Acordeon de dimensiuni mai reduse, acționat cu butoane. ◊ Expr. A (se) face armonică = a (se) turti. ♦ Armonică (de gură) = muzicuță (de gură). 2. Mufă de dilatație cu pereți ondulați, montată la conducte, prin care circilă fluide la temperatură înaltă. – Germ. [Zieh]harmonika, [Mund]harmonika. (Sursa: DLRM ) Copy to clipboard

ARMÓNICĂ s. (MUZ.) muzicuță, (rar) eolină. (Cântă la ~.) (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

armónică (fiz., muz.) s. f., g.-d. art. armónicii; pl. armónici (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

armónică f., pl. ĭ și e (rus. garmónika, d. germ. harmonika). Un instrument compus din lame de sticlă acordate pe semitonurĭ saŭ din lamele de metal care vibrează și scot sunete cînd sufli cu gura (armonică de gură) saŭ cu' n foĭ saŭ burduf încrețit simetric. Armonică chimică, sunete produse de o flacără care arde într' un tub mobil. (Sursa: Scriban ) Copy to clipboard