ARMÓNIC, -Ă, armonici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Bazat pe principiile armoniei1. 2. S. f. (Fiz.) V******e care însoțește v******a fundamentală de același tip și care se produce cu o frecvență egală cu un multiplu întreg al frecvenței v*******i fundamentale. – Din fr. harmonique, lat. harmonicus. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

ARMÓNIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de armonie; propriu armoniei. /<fr. harmonique, lat. harmonicus (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard

ARMÓNIC, -Ă adj. Armonios. // s.f.pl. Sunete accesorii a căror frecvență reprezintă un multiplu al numărului de v******i pe secundă ale sunetului fundamental. [Cf. it. armonico, fr. harmonique, lat. harmonicus]. (Sursa: DN ) Copy to clipboard

ARMÓNIC, -Ă adj. bazat pe principiile armoniei; armonios. ♦ sunete če (și s. f.) = sunete de diferite înălțimi, a căror frecvență reprezintă un multiplu întreg al unei frecvențe fundamentale; oscilație ~ă = oscilație a unei mărimi care variază periodic după anumite legi; (mat.) diviziune ~ă = ansamblu de patru puncte coliniare, din care două împart segmentul celorlalte două în același raport. (< fr. harmonique, lat. harmonicus, gr. harmonikos) (Sursa: MDN ) Copy to clipboard

ARMÓNIC, -Ă, armonici, -e, adj. Bazat pe principiile armoniei; armonios. ♦ (Substantivat, f. pl.) Sunete care însoțesc sunetul fundamental, dându-i un anumit timbru. – Fr. harmonique (lat. lit. harmonicus). (Sursa: DLRM ) Copy to clipboard

ARMÓNIC adj. (MAT., FIZ.) sinusoidal. (Mărime periodică ~.) (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

armónic adj. m., pl. armónici; f. sg. armónică; pl. armónice (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

armónic, -ă adj. (vgr. armonikós). Muz. Plin de armonie: sunete armonice. Adv. În mod armonic. (Sursa: Scriban ) Copy to clipboard