ARHITECTÓNICĂs.f. Îmbinare a elementelor constitutive ale unei construcții. ♦ (Fig.) Construire, mod de îmbinare, de realizare. [Cf. fr. architectonique, germ. Architektonik]. (Sursa: DN )
ARHITECTÓNICĂ s. f. Îmbinare artistică a elementelor constitutive ale unei construcții. – Germ. Architectonik (< gr.). (Sursa: DLRM )
arhitectónică s. f., g.-d. art. arhitectónicii (Sursa: Ortografic )
ARHITECTÓNIC, -Ă,arhitectonici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține arhitecturii, din domeniul arhitecturii; folosit în arhitectură; arhitectural. 2. S. f. (Adesea fig.) Îmbinare artistică a elementelor constitutive ale unei construcții. – Din fr. architectonique, lat. architectonicus. (Sursa: DEX '98 )
ARHITECTÓNIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de arhitectură; propriu arhitecturii; arhitectural. /<fr. architectonique, lat. architectonicus (Sursa: NODEX )
ARHITECTÓNICĂ ~cif. Îmbinare artistică a elementelor constitutive ale unei construcții. [G.-D. arhitectonicii] /<fr. architectonique, lat. architectonicus (Sursa: NODEX )
ARHITECTÓNIC, -Ăadj. Care aparține arhitecturii; arhitectural. [Cf. fr. architectonique, lat. architectonicus, gr. architektonikos]. (Sursa: DN )
ARHITECTÓNIC, -Ă I. adj. ornamental. II. s. f. 1. îmbinare a elementelor constructive ale unei construcții. 2. (fig.) construire, mod de îmbinare. (< fr. architectonique, lat. architectonicus) (Sursa: MDN )
ARHITECTÓNIC, -Ă,arhitectonici, -e, adj. Care aparține arhitecturii, din domeniul arhitecturii; folosit în arhitectură. – Fr. architectonique (lat. lit. architectonicus). (Sursa: DLRM )
arhitectónic, -ă (vgr. arhitektonikós). Relativ la arhitectură, de arhitectură: regulele [!] arhitectonice. S. f., pl. ĭ. Arhitectură. (Sursa: Scriban )
