ARGUMENTÁȚIE, argumentații, s. f. Argumentare. [Var.: (înv.) argumentațiúne s. f.] – Din fr. argumentation, lat. argumentatio, -onis. (Sursa: DEX '98 )
ARGUMENTÁȚIE s.f. Argumentare. [Gen. -iei, var. argumentațiune s.f. / cf. fr. argumentation, lat. argumentatio]. (Sursa: DN )
ARGUMENTÁȚIE s. f. totalitatea argumentelor aduse pentru a dovedi ceva. (< fr. argumentation, lat. argumentatio) (Sursa: MDN )
ARGUMENTÁȚIE, argumentații, s. f. Argumentare. [Var.: (înv.) argumentațiúne s. f.] – Fr. argumentation (lat. lit. argumentatio, -onis). (Sursa: DLRM )
ARGUMENTÁȚIE s. v. demonstrare. (Sursa: Sinonime )
argumentáție s. f. (sil. -ți-e), art. argumentáția (sil. -ți-a), g.-d. art. argumentáției; pl. argumentáții, art. argumentáțiile (sil. -ți-i-) (Sursa: Ortografic )
ARGUMENTÁȚIE ~i f. Totalitate de argumente aduse pentru a demonstra ceva. [G.-D. argumentației] /<lat. argumentatio, ~onis, fr. argumentation (Sursa: NODEX )
argumentațiúne f. (lat. argumentátio, -ónis). Acțiunea de a argumenta. – Și -áție și -áre. (Sursa: Scriban )
| argumentație substantiv feminin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | argumentație | argumentația |
| plural | argumentații | argumentațiile |
| genitiv-dativ | singular | argumentații | argumentației |
| plural | argumentații | argumentațiilor |
| vocativ | singular | argumentație, argumentațio |
| plural | argumentațiilor |
