A arunca (ceva) în cumpănă = a aduce (ceva) ca argument decisiv în rezolvarea unei probleme
A bate pe cineva cu propriile lui arme = a învinge pe cineva cu propriile lui argumente
A primi (de la cineva) scuze (sau scuzele cuiva) = a accepta dovezile sau argumentele prin care cineva se dezvinovățește; a ierta greșelile (cuiva)
A-i pieri (cuiva) glasul (sau graiul, piuitul) ori a-i pieri cuvintele de pe buze = a) a nu mai putea scoate o vorbă (de emoție, de frică etc.); b) a nu mai avea ce spune (din lipsă de argumente)
ARGUMÉNT,argumente, s. n. 1. Raționament, dovadă adusă în sprijinul unei afirmații. 2. (Mat.) Variabila independentă a unei funcții. – Din fr. argument, lat. argumentum. (Sursa: DEX '98 )
ARGUMÉNTs.n.1. Dovadă (propoziție, raționament) pe care se întemeiază o demonstrație; probă. 2. (Mat.) Variabilă independentă a unei funcții. [< fr. argument, lat. argumentum]. (Sursa: DN )
ARGUMÉNTs. n. 1. dovadă (propoziție, raționament) pe care se întemeiază o demonstrație; probă. 2. (mat.) element din domeniul de definiție al unei funcții; variabilă independentă. 3. rezumat al unei piese de teatru, al unei opere literare etc. 4. dată folosită drept cheie în cursul unei sortări, unei căutări într-un fișier. (< fr. argument, lat. argumentum) (Sursa: MDN )
ARGUMÉNT,argumente, s. n. 1. Dovadă adusă pentru a demonstra ceva; probă. 2. (Mat.) Variabila independentă a unei funcțiuni. – Fr. argument (lat. lit. argumentum). (Sursa: DLRM )
ARGUMÉNT s. I.1. considerent, raționament, (înv.) rezon. (I-a convins cu ~e logice.)2. motiv, motivare, motivație. (Cel mai bun ~ adus în sprijinul opțiunii sale.)3. v. motiv. II. v. variabilă independentă. (Sursa: Sinonime )
argumént s. n., pl. arguménte (Sursa: Ortografic )
argumént n., pl. e (lat. argumentum). Raționament din care tragĭ o concluziune. Probă, dovadă. (Sursa: Scriban )
ARGUMÉNT ~en. 1) Raționament folosit pentru a susține sau a respinge o afirmație. ~ concludent. ~e pro și contra. 2) mat. Variabilă independentă a unei funcții. /<lat. argumentum, fr. argument (Sursa: NODEX )
ARGUMÉNT (‹ fr., lat.) s. n. 1. Raționament sau, p. gener., orice probă menită să dovedească sau să respingă ceva. 2. (MAT.) Variabilă independentă a unei funcții. ♦ Unghiul dintre semiaxa reală și dreapta care unește originea cu afixul unui număr complex, măsurat în sens trigonometric direct. 3. (FILOZ., LOG.) Denumire pentru unele raționamente concrete din istoria logicii și filozofiei, care prezintă un interes special: a. ontologic, introdus de Anselm pentru a demonstra existența lui Dumnezeu, preluat apoi de Decartes; a. îndoielii, formulat de către Decartes, în vederea așezării cunoașterii pe baze sigure; a. bastonului, încercare de a sili prin forța pe cineva să accepte o idee; a. la persoană, argumentare falsă prin referirea la calitățile persoanei, fără legătură logică cu ideea în discuție; a. relativ la ignoranță, bazat pe ignoranța interlocutorului; a. relativ la milă, în care se face apel la sentimente în favoarea cuiva; a. majorității (caz particular), cînd cineva se referă la acordul majorității. (Sursa: DE )
