ARȚÁG, arțaguri, s. n. (Pop. și fam.) Pornire spre ceartă, chef de ceartă. [Var.: harțág s. n.] – Din magh. harcag. (Sursa: DEX '98 )
ARȚÁG, arțaguri, s. n. Pornire spre ceartă, chef de ceartă. [Var.: harțág s. n.] – Magh. harcag. (Sursa: DLRM )
ARȚÁG s. 1. (înv. și pop.) țâfnă. (E plin de ~.) 2. (IST.) (înv.) harță. (~ul era o încăierare ușoară între forțe armate inamice.) (Sursa: Sinonime )
arțág (arțáguri), s. n. – 1. (Înv.) Harță, ciocnire. – 2. Caracter urît; proastă dispoziție. Mag. harcag (Philippide, Principii, 150; DAR), cf. harță. Este mai puțin probabil etimonul mag. harag „turbare” (Cihac, II, 476). – Der. arțăgaș, adj. (certăreț, scandalagiu); arțăgos, adj. (Sursa: DER )
arțág s. n., pl. arțáguri (Sursa: Ortografic )
arțág, arțăgáș, arțăgós, V. harțag, hărțăgos. (Sursa: Scriban )
ARȚÁG ~uri n. pop. Pornire spre ceartă; chef de ceartă. /<ung. harcag (Sursa: NODEX )
| arțag substantiv neutru | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | arțag | arțagul |
| plural | arțaguri | arțagurile |
| genitiv-dativ | singular | arțag | arțagului |
| plural | arțaguri | arțagurilor |
| vocativ | singular | — |
| plural | — |
