APELATÍV, -Ă, apelativi, -e, adj., s. n. (Substantiv) comun; (nume, cuvânt) calificativ. – Din fr. appellatif, lat. appelativus. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

APELATÍV, -Ă adj. (Ieșit din uz; despre substantive) Comun. ♦ (s.n.) Nume, calificativ. [< fr. appellatif, cf. lat. appellativus]. (Sursa: DN ) Copy to clipboard

APELATÍV, -Ă adj., s. n. (substantiv) comun; nume calificativ. (< fr. appellatif, lat. appellativus) (Sursa: MDN ) Copy to clipboard

APELATÍV, -Ă, apelativi, -e, adj. (Ieșit din uz, despre substantive) Comun. ♦ (Substantivat, n.) Nume, calificativ. – Fr. appellatif (lat. lit. appellativus). (Sursa: DLRM ) Copy to clipboard

APELATÍV adj. v. comun. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

APELATÍV s. atribut, calificativ, nume. (Îl cheamă cu ~ul: băiete!) (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

apelatív adj. m., pl. apelatívi; f. sg. apelatívă, pl. apelatíve (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

apelatív s. n., pl. apelatíve (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

apelatív, -ă adj. (lat. appellativus). Gram. Nume apelativ (maĭ des nume comun), care convine întregiĭ speciĭ, ca om, arbore. General: „Scit” era un nume apelativ pentru toate popoarele nomade din nordu și estu Eŭropeĭ. (Sursa: Scriban ) Copy to clipboard

APELATÍV ~e n. Substantiv comun; cuvânt, nume, calificativ. /<fr. appellatif, lat. appellativus (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard