ANTURÁ vb. I. tr., refl. a (se) înconjura (de). II. tr. (fig.) a copleși (cu atenții). (< fr. entourer) (Sursa: MDN )
anturá vb., ind. prez. 3 sg. antureáză (Sursa: Ortografic )
| antura verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) antura | anturare | anturat | anturând | singular | plural |
| anturează | anturați |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | anturez | (să) anturez | anturam | anturai | anturasem |
| a II-a (tu) | anturezi | (să) anturezi | anturai | anturași | anturaseși |
| a III-a (el, ea) | anturează | (să) antureze | antura | antură | anturase |
| plural | I (noi) | anturăm | (să) anturăm | anturam | anturarăm | anturaserăm, anturasem* |
| a II-a (voi) | anturați | (să) anturați | anturați | anturarăți | anturaserăți, anturaseți* |
| a III-a (ei, ele) | anturează | (să) antureze | anturau | anturară | anturaseră |
* Formă nerecomandată
