ANÓMIC, -Ă adj. Referitor la anomie; neorganizat, dezorganizat. [< fr. anomique]. (Sursa: DN )
ANÓMIC, -Ă adj. referitor la anomie1; neorganizat, dezorganizat. (< fr. anomique) (Sursa: MDN )
| anomic adjectiv | masculin | feminin |
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | anomic | anomicul | anomică | anomica |
| plural | anomici | anomicii | anomice | anomicele |
| genitiv-dativ | singular | anomic | anomicului | anomice | anomicei |
| plural | anomici | anomicilor | anomice | anomicelor |
| vocativ | singular | — | — |
| plural | — | — |
