AMÓR,amoruri, s. n. Iubire, dragoste. ◊ Amor propriu = prețuire (uneori exagerată) pentru propria persoană, sentiment al demnității provenit din conștiința propriei valori a cuiva. ♦ (Concr.) Iubit2 (2). – Din lat. amor, it. amore. (Sursa: DEX '98 )
AMÓRs. n. iubire, dragoste. ♦ ~ propriu = atașament de prețuire exagerată a propriilor calități. (< lat. amor) (Sursa: MDN )
AMÓR,amoruri, s. n. ~ 2. (Livresc) Atașament, afecțiune. – It. amore. (lat. lit. amor) (Sursa: DLRM )
AMÓR,amoruri, s. n. Iubire, dragoste. ♦ (Concr.) Iubit. 2 (Livresc) Atașament, afecțiune. ◊ Amor propriu = prețuire (uneori exagerată) a propriilor sale calități, îmbinată cu susceptibilitatea față de părerea altora despre sine. – It. amore (lat. lit. amor). (Sursa: DLRM )
AMÓR s. 1. v. iubire. 2. v. iubit. (Sursa: Sinonime )
Amor ≠ ură (Sursa: Antonime )
amór (amóruri), s. n. – Iubire. Lat. amor (fr. amour, it. amore), introdus de poezia lirică, la sfîrșitul sec. XVIII. – Der. amorez (var. amurez), s. m., care aparține terminologiei teatrale (fr. amoureuse › amoreză, de la care s-a format m.), astăzi intrat și în limbajul pop. (în teatru se spune încă prim amorez); amoreză (var. amure(a)ză), s. f. (iubită, țiitoare); amoreza, vb. (a se îndrăgosti); amoros, adj. (plin de iubire); înamora, vb. (a se îndrăgosti). (Sursa: DER )
amór s. n., pl. amóruri (Sursa: Ortografic )
amór n., pl. urĭ (lat. ámor, amóris). Dragoste, ĭubire (între sexe). Amor de patrie, patriotizm; amor propriŭ, amor de sine. S. m. Zeu ĭubiriĭ la Romanĭ. (Sursa: Scriban )
AMÓR ~urin. Sentiment de afecțiune față de o persoană de s*x opus; iubire; dragoste. ◊ ~ propriu prețuire exagerată a propriilor calități; mândrie. /<lat. amor, it. amore (Sursa: NODEX )
amór-própriu s. n. [-priu pron. -priu], art. amórul-própriu, g.-d. art. amórului-própriu (Sursa: Ortografic )
AMOR v. Cupidon. (Sursa: DE )
Amor (sauCupido), zeul dragostei, la romani. Era fiul zeiței Venus cu Mercur (Iupiter sau Mars). Era înfățișat ca un copil frumos, purtînd un arc și o tolbă plină cu săgeți. Corespundea în mitologia greacă zeului Eros (v. și Eros). (Sursa: Mitologic )
CUPIDON sau AMOR (în mitologia romană), zeul iubirii, fiul lui Iupiter și al lui Venus sau, după altă versiune, al lui Marte și Venus. Înzestrat cu puterea de a inspira iubirea în sufletele oamenilor și ale zeilor, cu ajutorul săgeților trimise cu arcul de care nu se desparte. Corespondentul lui Eros în mitologia greacă. (Sursa: DE )
L’AMOR CHE MOVE IL SOLE E L’ALTRE STELLE (it.) iubirea... mișcă Soarele și celelalte stele – Dante, „Paradisul”, 33, 145. Proslăvirea puterii universale a iubirii. (Sursa: DE )
OMNIA VINCIT AMOR (lat.) dragostea învinge totul – Vergiliu, „Bucolica”, X, 69: „Omnia vincit Amor et nos cedamus Amori” („Dragostea învinge totul, iar noi să ne lăsăm învinși de ea”). (Sursa: DE )
Cupido, cunoscut și sub numele de Amor, era, în mitologia romană, zeul dragostei. Era fiul lui Venus. Tatăl său se credea că ar fi fost Iupiter, Mars sau Mercurius (v. și Eros). (Sursa: Mitologic )
Eros, în mitologia greacă, zeul iubirii. Era fiul lui Hermes (Ares sau Zeus) și al Aphroditei, și frate cu Anteros (v. și Anteros). Sub înfățișarea unui copil frumos, uneori înaripat, se ascundea un zeu temut. Cu săgețile lui care nu greșeau niciodată ținta, Eros semăna chinurile mistuitoare ale dragostei atît printre zei, cît și în rîndul muritorilor. Însăși Aphrodite se ferea de fiul ei cel capricios și necruțător. Figura zeului Eros apare în numeroase episoade legate de Heracles, Apollo, Zeus etc. Cel mai cunoscut îl constituie însă dragostea dintre Eros (denumit și Amor) și Psyche (v. Psyche). (Sursa: Mitologic )
