A i se sui (cuiva) vinul la (sau în cap) = a se ameți de băutură, a se îmbăta
A i se urca (cuiva) la cap = a) a deveni îngâmfat, îndrăzneț, obraznic; b) a fi amețit de băutură
A lua (cuiva) maul = a) a ameți; a face (pe cineva) să-și piardă cunoștința (în urma unei lovituri); b) a pune (pe cineva) în situația să nu mai poată spune nimic
A se trece din pahare (sau din băut) = a bea prea mult; a se ameți de băutură
A împuia capul (sau urechile) cuiva = a face să intre în mintea cuiva o idee, insistând asupra ei; a ameți pe cineva cu vorbăria
Cu țuica în nas = afumat, amețit, beat
În doi peri = a) cărunt; care este între două vârste; b) (care este) neprecizat, nedefinit bine, nehotărât, între două stări; îndoielnic, confuz, echivoc, neclar; c) amețit de băutură; cherchelit
AMEȚÍ,amețesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A fi cuprins sau a aduce în stare de amețeală; fig. a (se) zăpăci. 2. Refl. și tranz. A (se) îmbăta (ușor). – Probabil lat. *ammattire (< mattus „beat”). (Sursa: DEX '98 )
A AMEȚÍ ~ésc 1. tranz. 1) A face să fie cuprins de amețeală. 2) A face să se amețească. 2. intranz. 1) A fi cuprins de amețeală. 2) fig. A deveni buimatic; a se năuci; a se buimăci; a se ului; a se zăpăci; a se pierde. /<lat. ammattire (Sursa: NODEX )
A SE AMEȚÍ mă ~éscintranz. A se îmbăta ușor; a se chercheli. /<lat. ammattire (Sursa: NODEX )
AMEȚÍ,amețesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A fi cuprins sau a aduce în stare de amețeală; fig. a (se) zăpăci. 2. Refl. și tranz. A (se) îmbăta. – Lat. *ammattire (< mattus „beat”). (Sursa: DLRM )
AMEȚÍ vb. 1. v. buimăci. 2. v. îmbăta. (Sursa: Sinonime )
A (se) ameți ≠ a (se) dezmeți, a (se) dezmetici (Sursa: Antonime )
amețí (-țésc, -ít), vb. – 1. a se zăpăci. – 2. A-și pierde capul. – 3. A se îmbăta (ușor), a se chercheli. – 4. (Fam.) A face ceva de mîntuială, a da rasol. Lat. *ammatteāre, de la *mattea „băț, par”; cf. it. ammazare „a omorî”, sp. mazar, port. maçar. Sensul primar a fost „a lovi, a bate pînă la pierderea cunoștinței”, de unde mai tîrziu în it. „a omorî”, și în rom. „a lăsa, a rămîne fără cunoștință”. Schimbarea de conjug. este firească la vb. incoative. După Pușcariu, ZRPh., XXXII, 717 și DAR, din lat. *ammatῑre, de la *mattus, de unde it. matto „nebun”, ammattire „a înnebuni” (cf. REW 5401 și 5428); însă în rom. nu este atestat *mattus, în timp ce *mattea s-a păstrat, cf. măciucă; în plus, evoluția semantică pare mai convingătoare. Hasdeu 1062 se gîndea la ammitĕre, cf. Densusianu, Rom.,XXXIII, 273; iar Körting 591 la *amentio, imposibil din punct de vedere fonetic. – Der. amețeală, s. f. (zăpăceală, vertij, tulburare; Arg., plictiseală, lucru searbăd); amețítor, adj. (care provoacă amețeala). (Sursa: DER )
amețí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amețésc, imperf. 3 sg. amețeá; conj. prez. 3 sg. și pl. amețeáscă (Sursa: Ortografic )
amét, -ețít, V. amețesc. (Sursa: Scriban )
amețésc v. tr. (orig. neșt. Cp. cu lat. amittere, a trimete [!], a da drumu, a perde [!], și vgr. methýo, mă îmbăt. În Ban. și Háțeg amet, ameți, amete, să ameață. La Polizu amățesc. La Șincai, 2, 291, amoțesc poate fi o greș. de citire îld. amăgesc). Am amețeală: învîrtindu-mă, am amețit. Mă cam îmbăt: bînd vin, am amețit. Fig. Îmĭ perd cumpătu: a amețit de atîta onoare. V. tr. Cauzez amețelĭ (pr. și fig.): vinu, baniĭ l-aŭ amețit. V. refl. Mă cam îmbăt (pr. și fig.): m' am amețit de atîta vin. – Și amițesc (Acad.). (Sursa: Scriban )
