AMBIȚIONÁ,ambiționez, vb. I. Refl. A avea ambiție. ♦ Tranz. A stimula ambiția cuiva. ♦ Refl. A se încăpățâna. ♦ (Înv.) A râvni. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. ambitionner. (Sursa: DEX '98 )
AMBIȚIONÁ vb. I tr. A trezi (în cineva) ambiția, dorința de a face ceva; a pune la ambiție. ♦ refl. A dori, a căuta ceva cu multă râvnă. ♦ refl. A fi stăpânit de ambiție, a face sforțări (desperate) pentru a obține ceva. ♦ refl. A se încăpățâna. [Pron. -ți-o-. / < fr. ambitionner]. (Sursa: DN )
AMBIȚIONÁvb. I. tr. a trezi ambiția, dorința de a face ceva. II. refl. a fi stăpânit de ambiție; a se încăpățâna. (< fr. ambitionner) (Sursa: MDN )
AMBIȚIONÁ,ambiționez, vb. I. Tranz. A deștepta în cineva ambiția. ♦ Refl. A se strădui să realizeze un plan, să întreacă pe cineva, să obțină succese, glorie etc. ♦ Refl. A se încăpățâna. ♦ (Înv.) A râvni. Boierii... începură a ambiționa domnia (NEGRUZZI). [Pr.: -ți-o-] – Fr. ambitionner. (Sursa: DLRM )
AMBIȚIONÁ vb. v. încăpățâna. (Sursa: Sinonime )
ambiționá vb. (sil. -ți-o-), ind. prez. 1 sg. ambiționéz, 3 sg. și pl. ambiționeáză (Sursa: Ortografic )
A AMBIȚIONÁ ~éztranz. A face să se ambiționeze. /<fr. ambitionner (Sursa: NODEX )
A SE AMBIȚIONÁ mă ~ézintranz. 1) A avea ambiție; a fi stăpânit de ambiție. 2) A stărui cu ambiție într-o acțiune sau într-o atitudine (mai ales, nesănătoasă); a se încăpățâna; a se îndărătnici. /< fr. ambitionner (Sursa: NODEX )
ambiționéz v. tr. (fr. ambitioner). Umblu cu ardoare după ceva, solicit, caut (glorie, avere): a ambiționa domnia. V. refl. Mă încăpățînez în ambițiune: s' a ambiționat să învingă. (Sursa: Scriban )
