Dex ale, ale, definiţie ale, dex.ro Mobile

(A fi) cu coatele goale = a) (a fi) cu haina ruptă în coate; b) (a fi îmbrăcat) sărăcăcios; (a fi) sărac
(A fi) un om (o dată) și jumătate = (a fi) persoană de încredere înzestrată cu însușiri (morale) deosebite
(Muncește, lucrează, aleargă, se ferește, fuge etc. de ceva) de-și scoate ochii = (muncește, lucrează etc.) cât poate, din răsputeri
A (-și) tăia drum (sau cale, cărare) = a-și face loc, a-și croi drum
A (o) duce (sau ține) la tăvăleală = a) (despre oameni) a fi rezistent la eforturi fizice; b) (despre lucruri) a nu se strica ușor
A (o) mai rări cu ceva = a face, a da, a oferi ceva la intervale mai mari decât de obicei, a încetini ritmul unei activități, a o lăsa mai domol
A (sau a-și) ieși (sau a-și sări) din balamale = a-și ieși din fire
A (se) face (sau a ajunge, a fi etc.) varză = (mai ales despre cărți și caiete) a (se) distruge, a (se) degrada, a (se) zdrențui
A aduce (pe cineva) la prochimen = a îndrepta, a aduce (pe cineva) pe calea cea bună
A afla chip (și cale) = a găsi un mijloc eficace, o soluție
A alege cărare = a despărți părul în două cu pieptenele
A alege neghina din grâu (sau grâul din neghină) = a despărți ceea ce este bun de ceea ce este rău
A alerga (sau a umbla) după ceva (sau după cineva) cu limba scoasă = a căuta cu orice preț să obțină sau să găsească ceva sau pe cineva de care are mare nevoie
A ales până a cules = s-a păcălit din dorința de a apuca ceva mai bun
A avea condei = a scrie ușor (și bine), a avea talent la scris
A avea gura moale (sau tare) sau a fi moale (sau tare) în (sau de) gură = (despre cai) a se supune ușor (sau greu) la mișcările ce i se fac cu frâul
A avea hachițe sau a-l apuca (pe cineva), a-i veni (cuiva) hachițele = a avea toane, capricii, istericale
A avea o mie și o sută pe cap = a avea foarte multă treabă sau griji, nevoi etc. 3) (Intră în componența numeralelor adverbiale) De o mie de ori pe zi
A avea ureche (muzicală) = a avea facultatea de a percepe just (și de a reproduce în mod exact) sunetele muzicale
A bate cîmpii = a divaga Porțiune de cîmpie, nefragmentată, situată între două văi principale ( Colentinei)
A cloci o boală = a fi pe cale de a cădea bolnav
A cunoaște (pe cineva) ca pe un cal breaz = a cunoaște bine (pe cineva) după toate apucăturile sale
A cădea (sau a se băga) ca musca-n lapte = a sosi undeva într-un moment rău ales sau interveni într-o discuție în mod nepotrivit
A călca a popă = a) (mai ales la forma negativă) a da semne de seriozitate, a inspira încredere; b) a-și da aere, ifose, a face pe grozavul
A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți
A da sau a aduce (pe cineva) pe (sau la) brazdă = a aduce (pe cineva) pe calea cea dreaptă, a-l face să se acomodeze
A face (pe cineva) de două parale = a certa (aspru) (pe cineva)
A face (sau a fi în) divergență = (despre o parte a unui complet de judecată) a-și exprima sau a avea păreri deosebite de ale majorității asupra unei pricini judecate
A face caragațe = a face glume (pe socoteala cuiva); a umbla cu păcăleli
A face literatură = a părăsi domeniul faptelor reale, a trece la exagerări, la înflorituri
A fi (sau a ajunge) cal de poștă = a fi întrebuințat la toate; a alerga mult
A fi (sau a se crede) în al șaptelea (sau în al nouălea) cer = a fi extrem de bucuros, de fericit, de mândru
A fi (tot) la buchi = a fi (tot) începător (în ale învățăturii)
A fi cu (sau a avea) gărgăuni în (sau la) cap = a avea idei ciudate, anormale, extravagante; a fi extrem de încrezut
A fi de talia cuiva = a avea aceeași valoare, pricepere, iscusință, talent etc. ca și altcineva sau ca cineva anume
A fi lung în (sau de) limbă sau a avea limbă lungă = a vorbi prea mult și, mai ales, a spune ce nu trebuie; a fi limbut
A fi prea din cale-afară (sau prea de tot) = a depăși orice limită admisă
A fi rușinea cuiva = a fi om de nimic, de ale cărui fapte cineva se rușinează, a fi cauza dezonoarei cuiva
A fi sau a ajunge cal de poștă = a fi foarte solicitat, a alerga de colo până colo
A fi scârbos la gură sau a avea gură scârboasă = a întrebuința vorbe urâte, triviale
A fi în al nouălea cer = a fi în culmea fericirii
A fi în formă = a fi, a se găsi în ceele mai bune condiții (fizice și intelectuale)
A fi în toate mințile = a fi în deplinătatea facultăților mintale; a fi matur
A fugi (sau a alerga) mâncând pământul (sau de mănâncă pământul) = a fugi foarte repede
A găsi (sau a afla) cu cale = a socoti că este nimerit
A găsi (sau a afla, a crede, a socoti etc.) cu cale = a socoti că este nimerit
A găsi (sau a socoti) cu cale = a crede că este potrivit
A i se dezumfla buzunarele = a rămâne fără bani, cu buzunarele goale
A i se face (cuiva) calea cruce cu cineva = a-i ieși cuiva cineva în cale, a se încrucișa drumurile mai multor persoane
A i se face cuiva calea cruce = a se deschide înaintea cuiva o răspântie; a avea de ales între mai multe soluții; a se ivi piedici înaintea cuiva

ále (vest) 1) art. fem. pl. îld. cele: casele ale de colo, casele alea marile (cele marĭ), te apucă alte alea de frică (alte celea, altceva, adică „paralizia”); 2) art. care arată gen. pl. fem. (în est a): ale mele, ale lor, ale uneĭa, ale femeiĭ, de ale lumiĭ (lucruri din ale lumiĭ). (Sursa: Scriban )

AL, A, ai, ale, art. 1. (Articol posesiv sau genitival, înaintea pronumelui posesiv sau a substantivului în genitiv posesiv, când cuvântul care precedă nu are articol enclitic) Carte a elevului. 2. (Înaintea numeralelor ordinale, începând cu „al doilea”) Clasa a zecea. – Lat. illum, illam. (Sursa: DEX '98 )

ÁLĂ s. f. Unitate romană de cavalerie (formată din trupe auxiliare). – Din lat. ala. (Sursa: DEX '98 )

ĂL, A, ăi, ale, adj. dem. (Pop. și fam.) Cel, cea. Ăl om. [Gen.-dat. sg.: ălui, ălei; gen.-dat. pl.: ălor] – Lat. illum, illa. (Sursa: DEX '98 )

ÁLĂ, ale, s. f. Unitate romană de cavalerie (formată din trupe auxiliare). – Din lat. ala. (Sursa: DEX '96 )

AL a (ai, ale) art. (se folosește: a) înaintea unui substantiv în genitiv sau înaintea unui pronume posesiv; b) înaintea numeralelor ordinale) Tovarăș al copilăriei mele. Al meu. Al doilea. /<lat. illum, illam (Sursa: NODEX )

AL CÍNCILEA a ~cea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul cinci în ordinea numărării; care vine după al patrulea. /cinci + le + a (Sursa: NODEX )

AL CÍNCISPREZECELEA a ~cea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul cincisprezece în ordinea numărării; care vine după al paisprezecelea. Ediția a ~cea. /cincisprezece + le + a (Sursa: NODEX )

AL CINCIZÉCILEA a ~cea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul cincizeci în ordinea numărării; care vine după al patruzeci și nouălea. A ~cea zi. /cincizeci + le + a (Sursa: NODEX )

AL DÓILEA a doua num. ord. Care acupă locul indicat de numărul doi în ordinea numărării; care vine după primul. Rândul ~. /doi + le + a (Sursa: NODEX )

AL DÓISPREZECELEA a dóuăsprezecea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul doisprezece în ordinea numărării; care vine după al unsprezecelea. Rândul ~. /doisprezece + le + a (Sursa: NODEX )

AL DOUĂZÉCILEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul douăzeci în ordinea numărării; care vine după al nouăsprezecilea. [Sil. do-uă-] /douăzeci + le + a. (Sursa: NODEX )

AL MÍILEA a mía num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul o mie în ordinea numărării; care vine după al nouă sute nouăzeci și nouălea. /mie + lea (Sursa: NODEX )

AL MILIÁRDULEA a ă num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul un miliard în ordinea numărării. ~ locuitor. ◊ A ă parte care constituie o parte dintr-un miliard de părți egale. [Sil. -li-ar-] /miliard + (u)le + a (Sursa: NODEX )

AL MILIÓNULEA a ~oána num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul un milion în ordinea numărării. [Sil. -li-o-] /milion + (u)le + a (Sursa: NODEX )

AL NÓUĂLEA a ~a num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul nouă în ordinea numărării; care vine după al optulea. Pagina a noua. ◊ A fi (sau a se crede) în ~ (sau al șaptelea) cer (a fi) în culmea fericirii; a fi nespus de fericit. /nouă + le + a (Sursa: NODEX )

AL NÓUĂSPREZECELEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul nouăsprezece în ordinea numărării; care vine după al optsprezecelea. /nouăsprezece + le + a (Sursa: NODEX )

AL NOUĂZÉCILEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul nouăzeci în ordinea numărării; care vine după al optzeci și nouălea. /nouăzeci + le + a (Sursa: NODEX )

AL ÓPTSPREZECELEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul optsprezece în ordinea numărării; care vine după al șaptesprezecelea. Secolul ~. /opt-sprezece + le + a (Sursa: NODEX )

AL ÓPTULEA a ~a num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul opt în ordinea numărării; care vine după al șaptelea. Deceniul ~. /opt + le + a (Sursa: NODEX )

AL OPTZÉCILEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul optzeci în ordinea numărării; care vine după al șaptezeci și nouălea. ~ kilometru. /optzeci + le + a (Sursa: NODEX )

AL PÁISPREZECELEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul paisprezece în ordinea numărării; care vine după al treisprezecelea. /paisprezece + le + a (Sursa: NODEX )

AL PÁTRULEA a ~a num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul patru în ordinea numărării; care vine după al treilea. ~ rând. ◊ A ~a parte fiecare din părțile egale ale unui întreg împărțit în patru; o pătrime; un sfert. /patru + le + a (Sursa: NODEX )

AL PATRUZÉCILEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul patruzeci în ordinea numărării; care vine după al treizeci și nouălea. Întrunirea a ~ea. /patruzeci + le + a (Sursa: NODEX )

AL SÚTĂLEA a ~a num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul o sută în ordinea numărării; care vine după al nouăzeci și nouălea. ~ gol. ◊ A ~a parte care constituie o parte dintr-o sută de părți egale; o sutime. /sută + le + a (Sursa: NODEX )

AL ȘÁISPREZECELEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul șaisprezece în ordinea numărării; care vine după al cincisprezecelea. ~ea foaie. /șai-sprezece + le + a (Sursa: NODEX )

AL ȘAIZÉCILEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul șaizeci în ordinea numărării; care vine după al cincizeci și nouălea. ~ capitol. /șaizeci + le + a (Sursa: NODEX )

AL ȘÁPTELEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul șapte în ordinea numărării; care vine după al șaselea. ◊ A fi (a se crede) în ~ (sau al nouălea) cer a fi în culmea fericirii; a fi nespus de fericit. /șapte + le + a (Sursa: NODEX )

AL ȘÁPTESPREZECELEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul șaptesprezece în ordinea numărării; care vine după al șaisprezecelea. /șaptesprezece + le + a (Sursa: NODEX )

AL ȘAPTEZÉCILEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul șaptezeci în ordinea numărării; care vine după al șaizeci și nouălea. /șaptezeci + le + a (Sursa: NODEX )

AL ȘÁSELEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul șase în ordinea numărării; care vine după al cincilea. /șase + le + a (Sursa: NODEX )

AL TRÉILEA a ~a num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul trei în ordinea numărării și vine după al doilea. Locul ~. /trei + le + a (Sursa: NODEX )

AL TRÉISPREZECELEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul treisprezece în ordinea numărării și vine după al doisprezecelea. /treisprezece + le + a (Sursa: NODEX )

AL TREIZÉCILEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul treizeci în ordinea numărării și vine după al douăzeci și nouălea. [Sil. trei-ze-] /treizeci + le + a (Sursa: NODEX )

AL ÚNSPREZECELEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul unsprezece în ordinea numărării; care se află după al zecelea. Ziua a ~ea. /unsprezece + le + a (Sursa: NODEX )

AL ZÉCELEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul zece în ordinea numărării; care vine după nouă. /zece + le + a (Sursa: NODEX )

ÁLĂ s.f. Unitate romană de cavalerie. [< lat. ala]. (Sursa: DN )

-ÁL suf. „calitate”. (< fr. -al) (Sursa: MDN )

ÁLĂ s. f. unitate tactică de cavalerie în armata romană, din auxiliari. (< lat. ala) (Sursa: MDN )

AL PÁRI loc. adv. concordanță între valoarea nominală și cea reală a diferitelor hârtii de valoare cu care se tranzacționează pe piață. (< it. al pari, la paritate) (Sursa: MDN )

AL, A, ai, ale, art. 1. (Articol posesiv sau genitival, înaintea pronumelui posesiv sau a substantivului în genitiv posesiv, când cuvântul care precedă nu are articol enclitic) Nevasta acestui sărac era muncitoare... iar a celui bogat era pestriță la mațe (CREANGĂ). 2. (Înaintea numeralelor ordinale, începând cu „al doilea”) Clasa a zecea. – Lat. illum, illam. (Sursa: DLRM )

ĂL, A, ăi, ale, adj. dem. (În vorbirea puțin îngrijită) Cel, cea. ◊ (Cu valoare de pron. dem.) Moșia beiului, a din Vădastra (DUMITRIU). ♦ Renumit; (ir.) cine știe ce. Că doar nu ești ăl voinic, Ci, bade, ești de nimic (JARNÍK-BÎRSEANU). [Gen.-dat. sg.: ălui, ălei; gen.-dat. pl.: ălor] – Lat. illum, illa. (Sursa: DLRM )

al ségno (it.) [gno pron. nĭo] (se-gno) loc. adv.; abr. al seg. / AS (Sursa: DOOM 2 )

ăl2 (reg.) art. m. (omul ăl bun), g.-d. ălui, pl. ăi; f. a, g.-d. ắlei, pl. ále, g.-d. pl. m. și f. ắlor (Sursa: DOOM 2 )

ăl1 (reg.) adj. pr. antepus m. (ăl om); g.-d. ắlui, pl. ăi; f. a, g.-d. ắlei, pl. ále, g.-d. pl. m. și f. ắlor (Sursa: DOOM 2 )

MOȘMON-DE-ÁLĂ s. v. mocăială. (Sursa: Sinonime )

NĂVALNICUL-ĂL-MÁRE s. v. sânziene-de-grădină. (Sursa: Sinonime )

PUNCT AL MIRĂRII s. v. semnul exclamației, semnul exclamării. (Sursa: Sinonime )

al (f. a, pl. ai, ale), art. – 1. Art. caracteristic al numeralului ordinal. – 2. Art. caracteristic pentru aproape toate cazurile de gen. (uzul impune: fereastra casei; dar acesta este unicul caz în care se face abstracție de art. a, cf. o fereastră a casei; noua fereastră a casei; fereastra nouă a casei; fereastra este a casei). 3. Art. caracteristic al pron. pop. – 4. Folosit în mod absolut, fără indicarea obiectului posedat, înseamnă „fiul lui”: ai Galeongiului (Iorga), fiii Galeongiu. A dat naștere la numeroase patronime, mai ales în Bucov.: Asiminei „fiul Siminei”. – 5. Fără indicarea posesorului, poate însemna: „tot ce se referă la”: după cît spun cunoscătorii în ale fripturii de batal (Sadoveanu). Lat. ille, illa, prin faza intermediară el, ea, care este pron. pers. (Pușcariu 53; DAR; D. Găzdaru, Descendenții demonstrativului latin ille în limba română, Iași, 1929). (Sursa: DER )

al adj. și pron. – 1. Acela, cel (care): vrăjitorul ăla (Eliade); una din fetele lui Zamfirache, a de s-a logodit cu Ilie bogasierul (Caragiale). – 2. Cel (art. caracteristic al superlativului relativ: a mai frumoasă (Voiculescu) (cu această folosire este fam. și se preferă cel). – 3. Antepus, substituie uneori art. enclitic, cu scopul de a întări semnificația demonstrativă: unde începu reteveiul a le înmuia ale oase (Ispirescu). – 4. (S.) Ceva nedefinit, persoană (cînd este m.) sau obiect (cînd este f.) care nu poate fi descrisă sau desemnată cu nume propriu: numai ce mă pomenesc cu un ăla (Caragiale). – 5. (Vulg.; în Munt.) A (se) ăla, vb. invariabil, poate indica orice acțiune, în cazurile în care nu se găsește la moment cuvînt propriu, sau se dorește evitarea unui cuvînt indecent. ♦ Decl. ca adj. antepus: ăl, gen. ălui, pl. ăi, gen. ălor; f. a, gen. ălei, pl. ale, gen. ălor. Ca adj. postpus și ca pron. primește un -a paragogic; suferă modificări numai f. sing. aia. Multe var. incorecte. Formele mold. substituie de obicei pe ă inițial printr-un a. Lat. ille, illa. Prin originea sa, și în parte prin întrebuințare, se confundă cu cuvîntul precedent, de care s-a separat doar într-o epocă relativ recentă. În limba actuală nu este posibil să se mai confunde, astfel încît al rămîne pentru a desemna relațiile de posesie (și numeralul ordinal), pe cînd folosirea lui ăl se confundă cu a lui acel(a) sau cel(a). Într-adevăr, limba literară confundă constant ăl 1 și 2 cu acel(a) și ăl 3 cu cel(a), și preferă formele acestea din urmă, întrucît consideră cuvîntul ăl ca avînd o anume nuanță de vulgaritate sau, cel puțin, de familiaritate. În sensurile 3-5 este de neînlocuit, fiind vorba în aceste trei cazuri de construcții proprii rom. Sensul 4 răspunde aceleiași necesități ca fr. machin, truc, chose, sau sp. chisme. Pentru sensul 5 cf. sp. aquellar, (a)quillotrar. Complexitatea problemei adj. și pron. dem. în rom. se explică prin numeroasele sale întrebuințări nuanțate diferit, și în același timp prin originea lor unică. Într-adevăr, lat. ille a avut patru rezultate diferite (cf. Găzdaru și DAR, s. v. al): pron. pers. el, f. ea; art. encl. -l sau -le, f. -a; art. pos. al, f. a; și adj. și pron. ăl, f. a. La acestea s-ar putea adăuga seria de compuși de la ille, ca cel și acel. Toate sensurile fundamentale ale seriei coincid cu uzul sp. și romanic în general: muntele; al doilea; al meu; ăl mai frumos. Comp. alde, art. invar. (circumlocuțiune dem., care indică o referință la ceva cunoscut): alde mă-sa (Ispirescu); alde taica (Jipescu); un cioflingariu d-alde tine (Creangă). Este comp. din ăl cu de. Pentru a înțelege comp., trebuie plecat de la expresii cum sînt: săracul ăl(a) de Ion, astfel încît construcția este eliptică, prin suprimarea unui adj. Construcția se reduce la ăl de, unde de are sens relativ: ăl de ieri. DAR dă altă explicație, bazată pe necesitatea de a exprima un pl. indef., ceea ce nu pare a corespunde nici intenției construcției, nici sing. invar. al lui alde. Cf. Philippide, Principii, 138. (Sursa: DER )

al articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume		masculin	feminin
nominativ-acuzativ	singular	al	a
nominativ-acuzativ	plural	ai, a	ale, a
genitiv-dativ	singular	alui	alei, ale
genitiv-dativ	plural	alor	alor

ală substantiv feminin		nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	ală	ala
nominativ-acuzativ	plural	ale	alele
genitiv-dativ	singular	ale	alei
genitiv-dativ	plural	ale	alelor
vocativ	singular	ală, alo
vocativ	plural	alelor

ăl articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume		masculin	feminin
nominativ-acuzativ	singular	ăl	a
nominativ-acuzativ	plural	ăi	ale
genitiv-dativ	singular	ălui	ălei
genitiv-dativ	plural	ălor	ălor