ALÁC s. n. Specie de grâu foarte rezistentă, cu un singur bob în spiculeț, care se cultivă în regiunile muntoase (Triticum monococcum). – Cf. magh. alakor. (Sursa: DEX '98 )
ALÁC,(2)alace, s. n. 1. Specie de grâu rezistentă care se cultivă în regiunile muntoase (Triticum spelta). 2. Spic sau fir de alac (1). – Comp. magh. alakor. (Sursa: DLRM )
alác, s. m. – Specie de grîu foarte rezistentă. Origine obscură. Pare a proveni indirect din lat. alica, prin intermediul unei forme asemănătoare celei care a dat álaga în sp. (lat. *alaca, cf. Corominas, I, 75), însă der. este dificilă. În general se admite că etimonul pentru rom. este mag. alakor (Cihac, II, 475; Densusianu, Rom., XXXIII, 273; REW 337; Pascu, R. crit., VII, 66; Gáldi, Dict., 170); dar în mag. este cuv. străin (Drăganu, Dacor., VII, 201), probabil rom. (Edelspacher 8). Și mai îndoielnică este legătura cu alb. akuë (Hasdeu 667). Philippide, II, 696, sugerează alb. lakër „verdeață”, din gr. λάϰανον. (Sursa: DER )
alác s. n., (spice) pl. aláce (Sursa: Ortografic )
alác m. ca plantă și n., pl. urĭ, ca marfă, iar în P. P. și e (rudă cu sp. álaga, un fel de grîŭ, și cu lat. álica, alac. Ung. alakor vine d. rom.). Un fel de grîŭ mic roșiatic cu înveliș ca orzu (triticum spelta). Un fel de orz fără țepĭ cu boabele așezate în treĭ rîndurĭ duple [!] (Se numește și caplagea). Alacu (triticum spelta) e una din cerealele cele maĭ vechĭ. Era cultivat în Egipt, în Grecia și în imperiu roman. E maĭ puțin productiv decît alte felurĭ de grîŭ, dar e mai rezistent contra diverșilor parazițĭ și e mai rustic, din care cauză se cultivă de ordinar în regiunile muntoase. Există maĭ multe varietățĭ. Făina de alac e de un alb frumos. (Sursa: Scriban )
ALÁC ~cen. Specie de grâu care se cultivă în regiunile de munte. /cf. ung. alakor (Sursa: NODEX )
