AIURÁRE,aiurări, s. f. Faptul de a aiura. [Pr.: a-iu-. – Var.: aiuríre s. f.] – V. aiura. (Sursa: DEX '98 )
AIURÁRE,aiurări, s. f. Faptul de a aiura. [Var.: aiuríre s. f.]. (Sursa: DLRM )
AIURÁRE s. v. delir. (Sursa: Sinonime )
aiuráre s. f., g.-d. art. aiurării; pl. aiurări (Sursa: Ortografic )
AIURÁ,aiurez, vb. I. Intranz. 1. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. (Rar) a se pierde în visări. [Pr.: a-iu-. – Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). (Sursa: DEX '98 )
A AIURÁ ~ézintranz. 1) A vorbi fără înțeles din cauza tulburărilor conștiinței; a fi în delir; a delira. 2) A spune lucruri absurde; a vorbi fără sens. [Sil. a-iu-] /Din aiurea (Sursa: NODEX )
AIURÁ,aiurez, vb. I. Intranz. 1. A delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde. 2. (Rar) A se pierde în visări. [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). (Sursa: DLRM )
AIURÁ vb. v. delira. (Sursa: Sinonime )
aiurá vb., ind. prez. 1 sg. aiuréz, 3 sg. și pl. aiureáză (Sursa: Ortografic )
aĭuréz și (rar) -ésc v. intr. (d. aĭurea). Delirez, vorbesc într' aĭurea. V. bîĭguĭ. (Sursa: Scriban )
