AGNÓMEN, agnomene, s. n. Supranume, poreclă purtată de romani în urma unor fapte deosebite. – Din lat. agnomen. (Sursa: DEX '98 )
AGNÓMEN s.n. Supranume, poreclă purtată de romani în urma unor fapte deosebite. [< lat. agnomen]. (Sursa: DN )
AGNÓMEN s. n. poreclă purtată de romani în urma unor fapte deosebite. (< lat. agnomen) (Sursa: MDN )
agnómen s. n., pl. agnómene (Sursa: Ortografic )
| agnomen substantiv neutru | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | agnomen | agnomenul |
| plural | agnomene | agnomenele |
| genitiv-dativ | singular | agnomen | agnomenului |
| plural | agnomene | agnomenelor |
| vocativ | singular | — |
| plural | — |
