Dex afirmare, afirmare, definiţie afirmare, dex.ro Mobile

AFIRMÁRE, afirmări, s. f. Acțiunea de a (se) afirma și rezultatul ei. – V. afirma. (Sursa: DEX '98 )

AFIRMÁRE s.f. Acțiunea de a (se) afirma. [< afirma]. (Sursa: DN )

AFIRMÁRE, afirmări, s. f. Acțiunea de a (se) afirma și rezultatul ei. (Sursa: DLRM )

AFIRMÁRE s. v. manifestare. (Sursa: Sinonime )

Afirmare ≠ negare (Sursa: Antonime )

afirmáre s. f.,.g.-d. art. afirmării; pl. afirmări (Sursa: Ortografic )

AFIRMÁ, afírm, vb. I. 1. Tranz. A susține (cu tărie), a declara (în mod ferm). 2. Refl. A se remarca, a se manifesta în chip deosebit. – Din fr. affirmer, lat. affirmare. (Sursa: DEX '09 )

A AFIRMÁ afírm tranz. 1) A declara în mod ferm. 2) A susține ca fiind adevărat./<fr. affirmer, lat. affirmare (Sursa: NODEX )

A SE AFIRMÁ mă afírm intranz. (despre persoane și despre manifestările lor) A se manifesta în mod deosebit; a se impune; a se ilustra; a se remarca; a se distinge; a excela; a se evidenția; a bria. /<fr. affirmer, lat. affirmare (Sursa: NODEX )

AFIRMÁ vb. I. 1. tr. A spune, a susține ceva cu tărie, a declara categoric, ferm; a susține că ceva este adevărat. 2. refl. A se evidenția, a se remarca. [P.i. afirm. / < fr. affirmer, cf. lat. affirmare]. (Sursa: DN )

AFIRMÁ vb. I. tr. a susține, a declara categoric, ferm. II. refl. a se evidenția, a se face remarcat prin ceva. (< fr. affirmer, lat. affirmare) (Sursa: MDN )

AFIRMÁ, afírm, vb. I. 1. Tranz. A susține (cu tărie), a declara (în mod ferm). 2. Refl. A se face remarcat, a se manifesta în chip deosebit. – Fr. affirmer (lat. lit. affirmare). (Sursa: DLRM )

AFIRMÁ vb. 1. a declara, a mărturisi, a relata, a spune, a zice, (pop.) a cuvânta, (înv.) a mărturi. (~ următoarele ...) 2. a se auzi, a se spune, a se șopti, a se vorbi, a se zice, a se zvoni, (înv. și reg.) a (se) suna, (reg.) a se slomni. (Se ~ că a plecat.) 3. v. manifesta. 4. v. susține. 5. a se evidenția, a se impune, a se remarca. (S-a ~ repede în cinematografie.) (Sursa: Sinonime )

A afirma ≠ a contesta, a infirma, a nega, a tăgădui, a denega (Sursa: Antonime )

afirmá vb., ind. prez. 1 sg. afírm, 3 sg. și pl. afírmă; conj. prez. 3 sg. și pl. afírme (Sursa: Ortografic )

afírm, a -á v. tr. (lat. affirmare, d. firmus, tare). Asigur, susțin că ceva e adevărat. V. refl. Mă arăt, mă fac cunoscut: s' a afirmat ca poet. (Sursa: Scriban )

afirmațiune f. (lat. affirmátio, -ónis). Acțiunea de a afirma. – Și -áție și -áre. (Sursa: Scriban )

Declinări/Conjugări

afirma verb tranzitiv		infinitiv	infinitiv lung	participiu	gerunziu	imperativ pers. a II-a
		(a) afirma	afirmare	afirmat	afirmând	singular	plural
		(a) afirma	afirmare	afirmat	afirmând	afirmă	afirmați

numărul	persoana	prezent	conjunctiv prezent	imperfect	perfect simplu	mai mult ca perfect
singular	I (eu)	afirm	(să) afirm	afirmam	afirmai	afirmasem
	a II-a (tu)	afirmi	(să) afirmi	afirmai	afirmași	afirmaseși
	a III-a (el, ea)	afirmă	(să) afirme	afirma	afirmă	afirmase
plural	I (noi)	afirmăm	(să) afirmăm	afirmam	afirmarăm	afirmaserăm, afirmasem*
	a II-a (voi)	afirmați	(să) afirmați	afirmați	afirmarăți	afirmaserăți, afirmaseți*
	a III-a (ei, ele)	afirmă	(să) afirme	afirmau	afirmară	afirmaseră

* Formă nerecomandată

afirmare substantiv feminin		nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	afirmare	afirmarea
nominativ-acuzativ	plural	afirmări	afirmările
genitiv-dativ	singular	afirmări	afirmării
genitiv-dativ	plural	afirmări	afirmărilor
vocativ	singular	afirmare, afirmareo
vocativ	plural	afirmărilor