AFÍN2, -Ă,afini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană aflată în raport juridic de afinitate (4). 2. Adj. Asemănător, înrudit în spirit. – din lat. affinis. (Sursa: DEX '09 )
ÁFINĂ,afine, s. f. Fructul comestibil al afinului1, o bacă în formă de bobiță neagră-albăstruie, brumată, cu gust acrișor. – Din afin1. (Sursa: DEX '09 )
AFÍN2, -Ă,afini, -e, s. m. și f. (Jur.) Rudă prin alianță. – Din lat. affinis. (Sursa: DEX '98 )
ÁFINĂ,afine, s. f. Fructul comestibil al afinului1, o bacă în formă de bobiță neagră-albăstruie, brumată, cu gust acrișor. – Forma feminină a lui afin1. (Sursa: DEX '98 )
ÁFINĂ ~ef. Fructul afinului. [G. D. afinei] /Din afin (Sursa: NODEX )
AFÍN, -Ăadj. Înrudit. // s.m. și f. Rudă prin alianță. [< lat. affinis]. (Sursa: DN )
AFÍN, -Ă I. adj. înrudit. II. s. m. f. rudă prin alianță. (< lat. affinis) (Sursa: MDN )
AFÍN2,afini, s. m. (Jur.) Rudă prin alianță. – Lat. lit. affinis. (Sursa: DLRM )
ÁFINĂ,afine, s. f. Fructul comestibil al afinului1, în formă de bobiță neagră-albăstruie. – Forma feminină a lui afin1. (Sursa: DLRM )
afín (rudă) s. m., pl. afíni (Sursa: Ortografic )
afínă (rudă) s. f., g.-d. art. afínei; pl. afíne (Sursa: Ortografic )
áfină (fruct) s. f., g.-d. art. áfinei; pl. áfine (Sursa: Ortografic )
afín, -ă adj. (lat. affínis, învecinat, d. finis, hotar. V. fine). Rudă pin [!] alianță. (Sursa: Scriban )
áfină f., pl. e (din dafin infl. de lat. ácinus și ácinum, pl. ácina, bobiță, bacă. D. rom. vine ung. afónya și áfonya. Fruct de afin. (Sursa: Scriban )
