AFERÁ vb. intr. a incumba. (< fr. afférer) (Sursa: MDN )
aferá vb., ind. prez. 3 sg. afereáză (Sursa: Ortografic )
| afera verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) afera | aferare | aferat | aferând | singular | plural |
| aferează | aferați |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | aferez | (să) aferez | aferam | aferai | aferasem |
| a II-a (tu) | aferezi | (să) aferezi | aferai | aferași | aferaseși |
| a III-a (el, ea) | aferează | (să) afereze | afera | aferă | aferase |
| plural | I (noi) | aferăm | (să) aferăm | aferam | aferarăm | aferaserăm, aferasem* |
| a II-a (voi) | aferați | (să) aferați | aferați | aferarăți | aferaserăți, aferaseți* |
| a III-a (ei, ele) | aferează | (să) afereze | aferau | aferară | aferaseră |
* Formă nerecomandată
